Program de formare în terapie ABA si practică în autism 21 noiembrie 2014
Dezvoltat de terapeuți și coordonatori cu scopul de a profesionaliza personalul implicat în recuperarea copiilor cu TSA, cursul „Program de formare în terapie ABA și practică în autism” este o îmbinare de module teoretice cu multe ore de practică supervizată. Centrele HelpAutism, prin terapeuții lor, s-au remarcat prin standardele ridicate de aplicare a tehnicilor ABA în programe terapeutice atent urmărite. Cursul pentru terapeuți este o urmare a experienței HelpAutism în lucrul direct și diferențiat cu 150 de copii cu tulburări de spectru autist.
Data:
- Modul 1 teorie - 21 noiembrie: 15.00 - 21.00
- Modul 2 teorie - 5 decembrie: 10.00 - 16.00
- Practică: 24 noiembrie - 19 decembrie ( 6 întâlniri x 4 terapeuți x 2 ore/întâlnire = 48 ore de practică)
Total ore curs: 12 ore teorie și 48 ore practică = 60 ore
Cost: 700 lei / curs
Modalitate de plată: 100 Lei vor fi plătiți în avans, la înscriere în contul ASOCIAȚIA HELP AUTISM, CF 26590428. Cont IBAN RO15 BACX 0000 0008 4377 5014, deschis la Unicredit Tiriac Bank, cu specificarea numelui persoanei pentru care se face plata și cu mențiunea “Program Formare Terapie ABA”, restul urmând să fie achitați pana la data de 04.12.2014.
10% discount pentru plata integrală a Programului.
Locuri disponibile: 10
Locație: Centrele HelpAutism Delea Nouă și Casa Soarelui
Lectori:
Madălina Iordache– Asistent social cu competențe în sănătatea mintală și psihoterapeut (psihoterapie cognitiv-comportamentală), practicant terapie ABA de peste 8 ani
Adriana Bălsanu– Psihopedagog cu drept de libera practică, specializarea psihopedagogie specială- Asociația Help Autism, Psihoterapeut (hipnoterapie și psihoterapie cognitiv comportamentală), practicant terapie ABA de peste 8 ani
Violeta Mihalașcu- Psiholog clinician și psihoterapeut cognitiv-comportamental în supervizare, cu specializare în terapie ABA (aproximativ 4 ani)
Andreea Mihalcea– Psiholog clinician, practicant terapie ABA de peste 5 ani
Target: Cursul se adresează tuturor studenților la psihologie sau facultăți adiacente: psihopedagogie, sociologie, asistență socială, medicină.
Agendă:
Modul teorie 1 - Repere teoretice ale autismului
- Manifestări clinice
- Simptomatologie
- Dezvoltarea copilului tipic
- Diagnostic diferențial
- Teste clinice utilizate în diagnoză
Modul teorie 2 - Metoda ABA
- Terapia ABA în viata de zi cu zi
- Intervenția
- Integrarea în învățământul de masa a copiilor cu TSA
- Relația terapeutică și etica în terapia ABA
Modul practică:
- Participanții vor beneficia de 48 de ore de practică și șansa de a interactiona direct cu 47 de copii cu autism cu vărsta între 1,5 și 11 ani din centrele HelpAutism Delea Nouă și Casa Soarelui
- Cursanții vor avea ocazia să se implice efectiv în planurile de intervenție ale copiilor cu diagnostic diferit: autism infantil, autism atipic, ADHD, întârziere în dezvoltarea limbajului sau retard.
- Vor avea șansa șă vadă stiluri diferite de lucru a 12 terapeuți care activează în cele două centre din București.
Beneficii directe:
- La finalul cursului, se eliberează diploma de participare și adeverință de practică.
- Participanții care se remarcă au posibilitatea de a colabora cu asociația, fie prin plasarea terapeutului în familie, fie prin implicarea în programe de voluntariat pentru formare continuă și posibilitatea de angajare ulterioară.
Notă: Banii stranși din taxa de participare vor fi folosiți în susținerea activității din cele doua centre din București.
Pentru înscriere completați formularul: helpautism.ro/formular-inscriere-program-de-formare-in-terapie-aba-si-practica-in-autism
Veți primi un email de confirmare care vă asigură rezervarea locului la curs.
Vă asteptăm!
Asociația HelpAutism.
Share pe Facebook |