Anunt angajare Corporate fundraiser

Căutăm corporate fundraiser

Vrei să contribui la construirea unui viitor în care mințile aparte fac în mod real parte din comunitate? Dacă îți dorești să luptăm împreună pentru ei și să construim o Românie în care mințile diverse sunt primite cu inimi deschise, atunci vino alături de noi în echipa Help Autism!

Suntem în căutare de Corporate fundraiser care să contribuie la transmiterea poveștii Help Autism prin crearea, păstrarea și dezvoltarea comunității de donatori și parteneri ai asociației. Vei construi și menține relații cu companiile având ca scop principal asigurarea și atragerea  de fonduri.

corporate fundraiser

Ești omul potrivit dacă:

  • Ești absolvent de studii superioare (preferabil în Marketing, Vânzări, Comunicare, Relații Publice, Management sau Business)
  • Ai experiență de 2 ani pe o poziție similară
  • Ai experiență de lucru cu mediul corporate (de preferat) și experiență în domenii ca fundraising, vânzări, marketing, comunicare, relații publice, management sau business
  • Ai experiență în domeniul nonguvernamental (poate fi un avantaj); 
  • Ai abilitatea de a construi relații de lungă durată cu donatori corporate;
  • Ești o persoană dinamică, empatică, persuasivă;
  • Ai abilitatea de a dezvolta relații pozitive cu ceilalți și a de lucra în echipă;
  • Ai abilități de comunicare, relaționare și prezentare;
  • Ascultare activă, orientare către client;
  • Ai abilități de coordonare și flexibilitate în gândire;
  • Ai abilități de negociere, diplomație, toleranță;
  • Ai capacitatea de a trasa obiective SMART și de a urmări îndeplinirea lor;
  • Ai inițiativă și abilități de networking.

Ne vom baza pe rolul tău pentru:

  • Identificarea de oportunități de dezvoltare și atragerea de fonduri în domeniul corporate;
  • Căutare activă de potențiali sponsori din domeniul corporate;
  • Crearea și îmbunătățirea strategiei de fundraising în acord cu misiunea și obiectivele asociației;
  • Scrierea propunerilor de parteneriat și trimiterea acestora către potențiali sponsori;
  • Dezvoltarea evenimentelor de strângere de fonduri și organizarea de campanii care au ca obiectiv strângerea de donații;
  • Organizarea și implementarea campaniei anuale de direct mailing.
  • Reprezentarea organizației în relație cu companiile în campaniile de fundraising;

Te întâmpinăm cu:

  • Mediu de lucru dinamic și empatic în care prețuim diversitatea, inovația, responsabilitatea, automanagementul;
  • Portofoliu de evenimente, campanii, platforme și produse, foarte divers;
  • Pachet salarial atractiv + tichete de masa;
  • Posibilitatea de a lucra hibrid, de la birou și de acasă;
  • Participare la diferite conferințe, traininguri, formări, evenimente;
  • Zi liberă de ziua copilului tău sau a copilului din tine;
  • Ieșire trimestrială cu colegii și teambulding-uri;
  • Fiecare zi vitaminizată cu fructe, ceai sau cafea, ☕🍎 🍇, dar și energia celor mai frumoase povești de izbândă ale copiilor noștri cu minți aparte care ne calcă pragul centrelor zi de zi.

Descrierea companiei

Pregătit/ă să faci parte dintr-o echipă care-și propune să transforme lumea celor cu minți aparte?

Asociația Help Autism este astăzi cea mai mare organizație dedicată cauzei din România. Misiunea noastră a început în 2010 cu doar câțiva copii și am ajuns să susținem peste 600 de copii și adolescenți diagnosticați cu TSA -Tulburare de Spectru Autist în programe de terapie, în cadrul celor 9 centre și la domiciliu. De la terapie specifică la programe de integrare școlară, de la sprijin pentru părinți la campanii de conștientizare, advocacy, Help Autism caută să ofere constant un spectru de soluții pentru copiii cu autism și familiile lor.

Help Autism sprijină instituțiile publice pentru a crește calitatea serviciilor oferite de acestea prin cele 8 parteneriate public-private – cu Direcțiile de Asistență Socială și Protecția Copilului din București, Suceava, Drobeta Turnu-Severin, Dâmbovița, apartamente Help Home 1 si Help Home 2 - și la domiciliu, desfășoară cursuri de formare în terapie ABA, cursuri gratuite pentru informarea cadrelor didactice, workshop-uri și ședințe de consiliere pentru părinți și este co-organizator al Conferinței Internaționale ABA – știința care stă la baza terapiilor de recuperare în autism.

FacebookShare pe Facebook