Gala Generozității organizată de Asociația HELP Autism și-a desemnat laureații
Cum te-ai simți dacă ai asista la un concert al câștigătoarei X Factor, Andrada Precup, cu dopuri de urechi? Sau dacă ai servi cina folosind bețișoarele chinezești, legat la ochi? Ori dacă ar trebui să ții pasul cu Petrișor Ruge, unul dintre cei mai cunoscuți dansatori și coregrafi ai României, având dificultăți motrice?
Inconfortabil, incomod, depășit - așa se simt Edy, Anastasia, Carol, Vlad, Darius, Patricia, Robert, Ioana, Daniel, Radu, Rareș și Runa, cei 12 protagoniști ai primul spot publicitar incluziv și accesibilizat în limbaj mimico-gestual, difuzat în premieră la Gala Generozității.
Pe 14 decembrie, Asociația HELP Autism a decernat Trofeele Generozității, în cadrul unui eveniment anual cu tradiție de peste 8 ani reinventat într-o gală, care aduce în lumina reflectoarelor oamenii care schimbă lucrurile în bine în comunitate. Gala Generozității din acest an a marcat demararea unei ample campanii de strângere de fonduri, sub îndemnul „Fii făuritor de viitor”,pentru construirea primei tabere incluzive din România pentru copii și tineri cu dizabilități în Munții Retezat, la Câmpu lui Neag din localitatea Uricani, județul Hunedoara.
Despre prima tabără incluzivă din România
Tabăra va fi un spațiu de terapie accesibilizat, realizat în urma unui concurs de soluții arhitecturale organizat de Asociația HELP Autism împreună cu Filiala Teritorială București a O.A.R., cu sprijinul ASAR și AMAIS, ce-și va desemna câștigătorul în luna ianuarie. Proiectul este unul inovator, unic și de pionierat atât în România, cât și în Europa, refăcând o ruptură în zona educațională și terapeutică, și este estimat de specialiști la o valoare de aproape 4 milioane de euro.
Un plan ambițios, dar nu imposibil, mai ales când în România 78.000 de copii trăiesc cu o dizabilitate și cu stigmatul ei, fiind de 4 ori mai predispuși bullying-ului decât copiii tipici. Cei mai vulnerabili sunt copiii cu dizabilități neuropsihice, care reprezintă 75% din total.
În acest context, Gala Generozității, moderată de Dana Rogoz, a avut loc în prezența reprezentanților mediului privat, public și nonguvernamental, părinți, medici, cadre didactice, actuali sau viitori colegi de job ai unor adulți cu autism, și copii diverși, la Teatrul Elisabeta, o locație aleasă simbolic pentru a fi accesibilă persoanelor cu abilități diverse.
„Copilăria și primii ani din viață ne formează caracterul. Ne dau o direcție. Reprezintă începutul care ne schimbă viața. Pentru un copil tipic, o tabără e o recompensă, pentru copiii cu minți aparte este un loc de dezvoltare a autonomiei și abilităților independente de viață, unde învață, reușesc să stea alături de copii la fel ca ei, locul unde sunt acceptați, înțeleși și pot să facă într-adevăr progrese, locul unde aceste noi experiențe le vor modela viitorul. Însă 90% dintre copiii cu dizabilități nu au fost și nu vor merge niciodată în tabără. Nu este simplu pentru ei. Dar de aceea suntem aici, cu toții, în această seară, pentru a-i ajuta, pentru a contribui la făurirea acestei tabere, care va transforma vieți. Trofeul Generozității, așa cum mulți cunoașteți acest eveniment, s-a transformat într-o gală în care celebrăm împreună generozitatea, empatia și încrederea, acele valori care ne fac, pe fiecare dintre noi, mai pregătiți să modelăm viitorul adulților de mâine.”- Daniela Bololoi, Membru fondator și Președinte Asociația HELP Autism
A avea ÎNCREDERE; a fi o bună CĂLĂUZĂ; a ști să construiești CAMARADERIE; a respira OMENIE. A fi recunoscător pentru fiecare gest și schimbare de bine. Asta înseamnă să făurești viitor?
Astfel, în cadrul Galei au fost premiate pentru implicare constantă în ultimii 2 ani, pentru larghețea de care au dat dovadă, pentru impact social multiplicat și pentru valoarea parteneriatului, 3 parteneri care au ajutat Asociația HELP Autism să accelereze în misiunea sa de a construi o lume în care mințile diverse sunt primite cu inimi deschise:
- Trofeul CĂLĂUZĂ – Impact HUB
- Trofeul CAMARADERIE – Mercury360
- Trofeul OMENIE – familia Dumitru
De asemenea, a fost acordată o serie de distincții, oferite pentru efectele pe care deciziile sau acțiunile unor profesioniști le-au avut dincolo de comunitatea de care are grijă Asociația HELP Autism, ca o formă de recunoștință pentru câțiva oameni care au produs schimbări sistemice și de mentalitate:
- Doamna Doctor Ramona Gheorghe, lector în cadrul conferințelor de specialitate și susținătoare a drepturile pacienților cu TSA, precum decontarea serviciilor de diagnostic precoce și terapie intensivă
- Domnul Profesor Doctor Daniel Coriu, Președinte al Colegiului Medicilor din România, care a participat activ la dezvoltarea Subprogramului pe TSA, gestionat de către Guvernul României
- Doamna Elena Păculea, avocatul fără de care persoanele cu autism nu ar fi putut vedea decontarea serviciilor de recuperare
În plus, în cadrul Galei a fost organizată o licitație caritabilă cu obiecte și experiențe inedite, în urma căreia au fost strânși peste 50.000 lei care vor pune cărămida la construirea taberei.
Vrei să fii și tu făuritor de viitor?
Alătură-te inimilor deschise care îmbrățișează copii cu minți diverse! Creează un gest cu impact social imediat, contribuind prin donații directe sau trimițând un SMS în valoare de 2€ cu textul „TABARA” la numărul 8845, precum și prin redirecționarea sumei din impozitul pe venit sau profit către Asociația HELP Autism.
Asociația HELP Autism
HELP Autism susține din 2010 peste 3.000 de copii și adolescenți diagnosticați cu TSA - Tulburare de Spectru Autist - în programe de terapie desfășurate în cele 9 centre și la domiciliu. De la terapie specifică la programe de integrare școlară, de la sprijin pentru părinți la campanii de conștientizare & advocacy, HELP Autism caută să ofere constant un spectru de soluții pentru copiii cu autism și familiile lor. Asociația HELP Autism este astăzi cea mai mare organizație dedicată cauzei din România, fondator al rețelei informale RO TSA formată din 86 de organizații în autism.
Misiunea asociației HELP Autism este de a ghida pașii persoanelor cu autism și familiilor lor, de la diagnostic la recuperare și integrare reală în comunitate, construind o comunitatea deschisă să înțeleagă, să accepte și să sprijine mințile diverse.
Share pe Facebook |