Camelia Crîșmariu

Camelia Crîșmariu

Coordonator Departament Logopedie, BCaBA

Sunt psiholog cu drept de liberă practică în domeniul Psihopedagogiei Speciale. Am absolvit facultatea de Psihopedagogie Specială din cadrul Facultății de Psihologie și Stiințele Educației, Universitatea București, masteratul Terapia Logopedică a Tulburărilor Limbajului și Comunicării, din cadrul aceleiași facultăți, cursurile masteratului Applied Behavior Analysis din cadrul Clemson University și masteratului de Psihodiagnoză cognitivă și consiliere psihologică în cadrul Universitatii Ecologice București. Am început să practic intervenția comportamentală aplicată din anul 2009, iar din anul 2015 am început colaborarea cu asociația Help Autism, unde coordonez implementarea planurilor de intervenție pentru copii, susțin evaluări și cursuri de inițiere în terapia ABA.

Sunt 10 ani de când lucrez cu copii, dar parcă aș face asta dintotdeauna. Îmi este foarte drag de fiecare dintre ei. Am început în anul doi de facultate și am ajuns să învăț foarte multe despre ei, astfel realizând că mai sunt atât de multe de învățat. Cred că nu mă voi sătura niciodată de sentimentul de împlinire pe care îl trezește primul cuvânt, prima formă de inițiere a comunicării a copiilor cu care lucrez.