Asociația Help Autism

Asociația Help Autism este astăzi cea mai mare organizație dedicată cauzei din România. Misiunea noastră a început în 2010 cu doar câțiva copii și de atunci am susținut peste 3,600 de copii și adolescenți diagnosticați cu TSA (Tulburare de Spectru Autist) în programe de terapie, în cadrul celor 6 centre și la domiciliu. De la terapie specifică la programe de integrare școlară, de la sprijin pentru părinți la campanii de conștientizare și advocacy, Help Autism caută să ofere constant un spectru de soluții pentru copiii cu autism și familiile lor.

Help Autism sprijină instituțiile publice pentru a crește calitatea serviciilor oferite de acestea prin cele 6 parteneriate public-private - cu Direcțiile de Asistență Socială și Protecția Copilului din București, Suceava, Drobeta Turnu-Severin, Dâmbovița. Desfășoară cursuri de formare în terapie ABA, cursuri gratuite pentru informarea cadrelor didactice, workshop-uri și ședințe de consiliere pentru părinți și este co-organizator al Conferinței Internaționale ABA, știința care stă la baza terapiilor de recuperare în autism.

PREMII

Gala Societății Civile 2024

  • Locul I & Premiul pentru Impact Social la categoria Apărarea drepturilor individuale/ colective pentru proiectul Stop Discriminare. Decontarea terapiei pentru persoanele cu autism

  • Locul I la categoria Dezvoltare economică și socială pentru proiectul Formular230.ro

  • Locul II la categoria Comportament civic și Participare publică pentru proiectul Stop Legea Educației. Nu respectă drepturile elevilor cu CES.


GALA PREMIILOR PARTICIPĂRII PUBLICE 2023

Campaniile de advocacy Autismul nu are culoare politică (parteneri: RO TSA și FEDRA) și Sunt terapeut. Vreau să fiu recunoscut (parteneri: Institutul ABA România și Autism Voice) au fost printre cele 12 proiecte căștigătoare ale galei.


Revista Capital - 100 antreprenori români 2023

Daniela Bololoi (președinte Help Autism) a fost inclusă în TOP 100 de antreprenori români ai anului 2022, categoria Responsabilitate Socială.


GALA ITSY BITSY 2023

Daniela Bololoi (președinte Help Autism) a fost desemnată liderul anului în sănătate.


GALA OAMENI PENTRU OAMENI 2013

Cel mai implicat președinte în atragerea de fonduri 2013” a fost desemnat Daniela Bololoi, președintele Asociației Help Autism.


GALA NAȚIONALĂ A VOLUNTARILOR 2013

Proiectul de Voluntariat al Anului în domeniul Sport și Recreere a fost desemnat Rocket Bike Fest.

Help Autism
Help Family
Educație
Advocacy
Misiunea noastrăGhidăm pașii copiilor cu minți aparte de la evaluare și diagnostic la terapie, de la integrare școlară la tranziția spre viața de adult. Suntem alături de familiile lor la fiecare pas, cu fiecare nevoie. Visăm pentru ei, luptăm pentru ei, construim pentru noi o Românie în care mințile diverse să fie primite cu inimi deschise. Construim împreună o lume în care sutele de copii și adulți cu autism au acces la aceleași drepturi, resurse, posibilități și vise ca prietenii și colegii lor.
Centrele Help Autism
  • Centrul
    Mihai
    Eminescu

    În 2022, echipa s-a mutat într-un spațiu mai mare oferit de Primăria București și denumirea centrului s-a schimbat în Centrul de Terapie Help Autism Eminescu.
  • Centrul
    Casa Soarelui

    În anul 2014, de ziua internațională a Conştientizării Autismului, 2 aprilie,  în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 3, am deschis centrul Casa Soarelui
  • Centrul
    Victoriei
    (ex Malin)

    A treia casă Help Autism, Centrul Mălin s-a deschis în anul 2016 cu sprijinul părinților și al programului de responsabilitate socială "Părinte pentru Părinte". Centrul Mălin este acum locul de învățare pentru 48 de copii.
  • Centrul
    Suceava

    Centrul Help Autism Suceava, 
deschis în anul 2016, vine în continuarea parteneriatului public-privat încheiat încă din 2013 în cadrul proiectului „Și ei au dreptul la viață”, proiect care a stat la baza înființării filialei Help Autism Suceava.
  • Centrul
    Târgoviște

    Deschis în aprilie 2022, centrul de la Târgoviște continuă activitatea Help Autism începută printr-un parteneriat public-privat în 2015.
  • Help
    Home
    Titan

    Primul centru dedicat adolescenților și-a deschis porțile la sfârșitul anului 2021. În Help Home Titan, 20 de tineri învață să spună POT SINGUR.
  • Help
    Home
    Târgoviște

    Deschis în aprilie 2022 cu susținerea donatorilor din campania Pot singur ... anul viitor, centrul pentru adolescenți este unic în oraș. Help Home funcționează la partenerul centrului Help Autism Târgoviște.
  • Help
    Home
    Ozana

    Al doilea centru pentru adolescenți a fost deschis în parteneriat cu DGASPC sector 3 și primește zilnic în programe individualizate 10 tineri cu autism.
  • Centrul Sf. Andrei

    Centrul poate primi până la 30 de copii pe zi, beneficiind de intervenții ABA furnizate de o echipă formată din 6 specialiști în terapia comportamentală aplicată.
Echipa administrativă
Daniela BololoiPreşedinte Help Autism - Membru Fondator
Contact
Cătălin CeolpanDirector Servicii TSA
Contact
Roxana RăcoreanuManager Departament Help Family
Contact
Adrian PăculeaMembru board
Contact
Corina ZahariaCoordonator centrul Victoriei, psiholog clinician si terapeut ABA
Contact
Sergiu PopaMembru board
Contact
Adriana BălșanuDirector Departament Terapie, Psihoterapeut și Coordonator ABA
Contact
Raluca BogdanDirector Dezvoltare
Contact
Cătălin-Gabriel CeolpanDirector Servicii TSA
Contact
Ana MarinescuDirector HR
Contact
Ileana AndreiDirector Comunicare
Contact
Ramona RaicuDirector Fundraising
Contact
Mariana CatanaDirector Financiar
Contact
Mirela GoguManager Clienti Strategici
Contact
Ionut CociasManager dezvoltare franciza&digitalizare
Contact
Catalin MoisescuDirector operatiuni
Contact
Alexandru Andrei CristianCoordonator Departament Advocacy
Contact
Oana OprescuCoordonator centru, psiholog clinician și coordonator ABA
Contact
Tiberiu BratuCoordonator Inovație și Cercetare
Contact
Marina BocaiPsiholog clinician, Psihoterapeut, Coordonator ABA
Contact
Ionela FerucăCoordonator Centru HELP Autism Eminescu, terapeut și coordonator ABA
Contact
Aboneză-te la Newsletter

Prin abonarea la newsletterul nostru ești de acord cu termenii și condițiile de utilizare site. Te poți dezabona oricând de la newsletter.