Asociația Help Autism este astăzi cea mai mare organizație dedicată cauzei din România. Misiunea noastră a început în 2010 cu doar câțiva copii și am ajuns să susținem peste 3000 de copii și adolescenți diagnosticați cu TSA -Tulburare de Spectru Autist în programe de terapie, în cadrul celor 9 centre și la domiciliu. De la terapie specifică la programe de integrare școlară, de la sprijin pentru părinți la campanii de conștientizare, advocacy, Help Autism caută să ofere constant un spectru de soluții pentru copiii cu autism și familiile lor.
Help Autism sprijină instituțiile publice pentru a crește calitatea serviciilor oferite de acestea prin cele 6 parteneriate public-private - cu Direcțiile de Asistență Socială și Protecția Copilului din București, Suceava, Drobeta Turnu-Severin, Dâmbovița - și la domiciliu, desfășoară cursuri de formare în terapie ABA, cursuri gratuite pentru informarea cadrelor didactice, workshop-uri și ședințe de consiliere pentru părinți și este co-organizator al Conferinței Internaționale ABA - știința care stă la baza terapiilor de recuperare în autism.
Help AUTISM
Help Family
Educație
Advocacy
Misiunea noastră
Ghidăm pașii copiilor cu minți aparte de la evaluare și diagnostic la terapie, de la integrare școlară la tranziția spre viața de adult. Suntem alături de familiile lor la fiecare pas, cu fiecare nevoie. Visăm pentru ei, luptăm pentru ei, construim pentru noi o Românie în care mințile diverse să fie primite cu inimi deschise.
Acreditări și licențe
Help Autism este furnizor de servicii sociale acreditat, așa cum reiese din lista publicată de Ministerul Muncii: lista furnizori servicii sociale acreditate, cu trei servicii licențiate publicate în lista Ministerului Muncii: lista servicii sociale licențiate.
Premii și distincții
2022 - GALA PREMIILOR PARTICIPĂRII PUBLICE
Campaniile de advocacy Autismul nu are culoare politică (parteneri: RO TSA și FEDRA) și Sunt terapeut. Vreau să fiu recunoscut (parteneri: Institutul ABA România și Autism Voice) au fost printre cele 12 proiecte căștigătoare ale galei.
2022 Revista Capital - 100 antreprenori români
Daniela Bololoi (președinte Help Autism) a fost inclusă în TOP 100 de antreprenori români ai anului 2022, categoria Responsabilitate Socială.
2022 - GALA ITSY BITSY
Daniela Bololoi (președinte Help Autism) a fost desemnată liderul anului în sănătate.
2013 - GALA OAMENI PENTRU OAMENI
“Cel mai implicat președinte în atragerea de fonduri 2013” a fost desemnat Daniela Bololoi, președintele Asociației Help Autism.