Când spunem „control parental”, ne gândim la toate acele instrumente care ne ajută să monitorizăm și să influențăm felul în care copilul navighează pe internet. De la tool-uri care ne permit să limităm timpul petrecut online, să blocăm anumite site-uri web și să oferim personal permisiunea pentru fiecare descărcare în parte, până la aplicații care ne lasă să vedem exact ce face copilul pe internet și să-i accesăm locația, există câte o soluție care să răspundă oricărei îngrijorări pe care ar putea-o avea părinții.
Pe măsură ce copilul crește, însă, scad și restricțiile, până în punctul în care ajunge să-și gestioneze singur programul și prezența online. Cu toate acestea, există și cazuri particulare în care controlul parental poate fi extins dincolo de vârsta copilăriei. Atunci când vorbim despre adolescenții și tinerii cu autism, sunt multe întrebări pe care părinții și le pun: Câtă libertate să-i las copilului meu? Este oare pregătit să facă față situațiilor delicate? Va ști oare să recunoască pericolele și persoanele rău-intenționate?
Pentru tinerii cu autism, internetul vine cu multe beneficii: oportunitatea de a se conecta cu persoane cu interese similare, posibilitatea de a explora subiectele care îi interesează și de a învăța lucruri noi. În schimb, tendința lor de a fi dezarmant de sinceri și de deschiși îi poate transforma în ținte sigure în fața tentativelor de înșelăciune, fraudă, scamming, grooming și manipulare.
Alfabetizarea digitală joacă un rol important în devenirea lor, însă există contexte în care este pur și simplu nevoie de o plasă de siguranță în plus, moment în care părinții pot apela la diferite tehnici de control parental.
Siguranța digitală, între restricție și oportunitate de învățare
În primul rând, e bine să avem în minte de la bun început faptul că supravegherea totală și lipsa intimității nu rezolvă problema. La fel ca în cazul adolescenților tipici, poate chiar să o amplifice. În loc să pornim de la premisa că sunt vulnerabili, așa că trebuie să le monitorizăm fiecare mișcare, mai bine să ne punem întrebarea: „De ce nivel de susținere are nevoie copilul meu la această vârstă pentru a evita acest risc?”.
Pornind de aici, putem construi o strategie sau un „cadru de acțiune” pentru siguranța digitală:
La vârsta la care copilul descoperă tehnologiile digitale pentru prima oară, introducem un nivel mai ridicat al controlului parental.
Pe măsură ce copilul crește, îl ajutăm să deprindă abilități de gestionare a riscurilor și îi oferim strategii concrete care să-l ajute să iasă cu bine din situații inconfortabile sau dificile.
Odată ce adolescentul demonstrează că poate lua pe cont propriu deciziile potrivite, putem crește treptat nivelul de autonomie și intimitate.
Până la sfârșitul adolescenței, obiectivul este ca monitorizarea în exces să fie înlocuită de încrederea în capacitatea tânărului de a stabili limite sănătoase, oferindu-i în schimb o plasă de siguranță.
Există studii care arată că tinerii cu autism tind să aibă reacții viscerale la conținutul emoțional și adesea iau lucrurile ad litteram, având încredere în ele, în loc să ia în considerare posibilitatea ca acestea să fie informații false. Pentru ei, există posibilitatea ca expunerea la internet să ducă la dependență, din moment ce le este atât de ușor să devină foarte interesați de un subiect restrâns sau să dezvolte tendințe obsesive în anumite direcții.
Ce riscuri trebuie să luăm în calcul și cum le putem contracara
Restricțiile ar trebui privite prin prisma nevoilor și dificultăților specifice ale tinerilor. Mai multe restricții nu înseamnă neapărat mai multă siguranță, de aceea trebuie să vedem în ansamblu atât cum este folosit internetul, cât și ce le dă cele mai mari bătăi de cap copiilor noștri. Apoi putem alege strategiile corespunzătoare:
Pentru expunerea accidentală la conținut explicit sau de natură violentă, putem apela la instrumente de filtrarea conținutului și la setările de căutare sigură.
Pentru a reduce posibilitatea ca tânărul să discute cu persoane necunoscute care pot fi rău intenționate, putem limita mesajele private la persoanele de contact aprobate, acolo unde setările aplicațiilor de mesagerie permit acest lucru.
Pentru a preîntâmpina cazurile de grooming sau manipulare online, este necesar să purtăm conversații regulate și să construim scenarii concrete care să-i arate tânărului exact cum se poate desfășura o astfel de interacțiune și ce poate face în cazul în care suspectează că ar putea fi victima unei astfel de strategii.
Pentru a evita achizițiile accidentale în mediul online, putem institui aprobarea părinților pentru plățile și cumpărăturile online.
Pentru a ne asigura că tânărul nu va utiliza în exces internetul la ore târzii sau în timpul programului de somn, putem restricționa accesul la internet în timpul anumitor intervale orare.
Pentru protejarea informațiilor cu caracter personal, este important să stabilim împreună de comun acord cum sunt configurate setările de confidențialitate și, în același timp, să purtăm o discuție deschisă despre motivele pentru care anumite informații trebuie să rămână private.
Pentru combaterea tacticilor de înșelăciune/phishing, este necesar să repetăm de mai multe ori scenarii concrete care să-i arate tânărului cum pot arăta mesajele suspicioase, astfel încât să le poată recunoaște și să nu cadă în capcana lor.
Mai devreme sau mai târziu, tânărul va deprinde anumite abilități care îl vor ajuta să ocolească restricțiile impuse. Vă puteți pregăti pentru acest moment și să discutați, spre exemplu, despre felul în care VPN-ul și ocolirea setărilor de siguranță pot face, de fapt, mai mult rău decât bine în contextul vostru specific.
Însă pentru ca aceste strategii să funcționeze așa cum ne dorim pentru copiii noștri, e important să-i facem părtași la ele și să nu le ascundem mecanismele de control parental. În loc să trăiască cu impresia că tot ce se află pe telefon încearcă să-i spioneze sau să le monitorizeze fiecare mișcare, e bine să știe că există lucruri pe internet care sunt dificil de gestionat, iar aceste măsuri de precauție pe care ni le luăm sunt în favoarea lor, ca să-i țină în siguranță și să le facă experiența online cât mai plăcută și lipsită de riscuri.
Colaborarea înseamnă, pe lângă deschidere în privința a ceea ce este permis și ce nu, ca tinerii să înțeleagă motivul pentru care anumite lucruri nu sunt permise. De aceea, în cazul site-urilor suspecte, trebuie să-i învățăm ce anume le face să fie suspecte. Dacă nu le permitem să primească mesaje de la străini, e util să le explicăm și cum se poate preface cineva online că este prietenul nostru, pentru a profita de naivitatea noastră. Dacă aplicăm metode de filtrare a conținutului, trebuie să le explicăm și care este impactul materialelor grafice sau violente.
Mai mult, în cadrul unui webinar al Autism Research Institute, un expert în interacțiunea om-computer recomandă în mod specific exersarea unor scenarii ipotetice și strategii de ieșire din situații de criză – practic, repetarea a ceea ce ar putea face adolescentul înainte să se confrunte cu situația reală.
Având în vedere că tinerii cu autism funcționează cel mai bine atunci când primesc un set de reguli și principii logice și cât mai bine determinate, astfel de scenarii ar putea arăta în felul următor:
Dacă cineva îți cere adresa → nu răspunzi → faci o captură de ecran → spui mamei/tatălui
Dacă cineva pe care l-ai întâlnit online îți cere să păstrați o conversație secretă → nu mai răspunzi → spui unui adult de încredere
Dacă cineva îți oferă bani, cadouri sau recompense în cadrul jocurilor pe care le jucați în schimbul unor fotografii cu tine → nu trimiți nimic → spui unui adult de încredere
Dacă cineva te face să te simți inconfortabil → blochează-l. Nu trebuie să fii politicos.
Aceste scenarii sunt adesea mult mai utile decât o instrucțiune vagă precum „Fii atent online”.
Limitarea timpului petrecut în fața ecranelor nu este sinonim cu siguranța online
Adolescenții pot petrece ore în șir pe Wikipedia sau pe diferite site-uri de specialitate, căutând informații despre subiectele care îi pasionează. La fel, pot dedica o parte importantă din timpul lor conversațiilor sau jocurilor online cu prietenii. Aceste experiențe sunt mai degrabă constructive, iar 3 ore petrecute astfel diferă fundamental de experiența digitală a cuiva care petrece doar 30 de minute într-o conversație cu un străin, care îl poate manipula.
Așadar, trebuie să ne uităm nu doar la cât timp petrec copiii noștri pe calculator, tabletă sau telefon, ci și, în special, la modul în care folosesc internetul. De aceea trebuie să facem distincție clară între bunăstarea digitală și limitarea timpului petrecut online – care înseamnă echilibru între online și offline, odihnă, exerciții fizice, școală și timp petrecut cu familia, de siguranța digitală, care se referă la confidențialitate, la felul în care interacționează cu persoanele străine, manipulare, exploatare, conținut neadecvat, hărțuite cibernetică (cyberbullying) și achiziții online.
Părinții pot păstra anumite niveluri de control:
filtrarea conținutului neadecvat/explicit
descărcări de aplicații care necesită aprobare
achiziții
partajarea locației, dacă este necesar din motive de siguranță
permisiuni de contact în anumite aplicații
restricții de utilizare a dispozitivelor pe timp de noapte
Adolescenții, în schimb, pot stabili:
ce canale YouTube urmăresc
ce jocuri joacă
ce site-uri web legitime folosesc
cum își organizează ecranul de pornire
ce interese explorează
când folosesc internetul în perioadele convenite
cu ce prieteni comunică
propriile preferințe de confidențialitate în limitele de siguranță convenite
Este un tip de colaborare care le arată copiilor că nu avem nevoie să controlăm tot ceea ce fac și că avem încredere în ei astfel încât să le oferim un anumit nivel de autonomie. Pe de altă parte, e necesar să știe că anumite măsuri trebuie impuse spre binele lor, până în momentul în care învață să navigheze singuri și situațiile mai complicate.
Independența online se construiește treptat, nu se dobândește dintr-o dată
Independența online nu trebuie să fie ceva ce un adolescent dobândește brusc la împlinirea vârstei de 18 ani. Poate fi ceva ce construiește și practică treptat, părinții adaptând nivelul de sprijin pe măsură ce abilitățile și încrederea lor se dezvoltă. La început, un adolescent poate avea nevoie de un nivel mai ridicat de protecție: filtre de conținut mai puternice, aprobarea părinților pentru aplicații și descărcări noi, restricții privind cine îl poate contacta și acorduri clare cu privire la platformele pe care le poate utiliza.
Ca părinți putem, de asemenea, să petrecem timp navigând pe internet sau jucându-ne alături de ei, folosind aceste momente pentru a înțelege lumea lor digitală și a discuta despre situațiile pe care le întâlnesc. Sentimentul de încredere se construiește în momentul în care adolescentul simte că este înțeles, nu judecat, iar această curiozitate împărtășită din partea noastră, ca părinți, le arată faptul că se pot relaxa în prezența noastră și ne pot povesti despre interesele lor, știind că și noi, la rândul nostru, suntem în mod real curioși și dornici să pătrundem în universul lor.
Pe măsură ce adolescentul devine mai confortabil navigând în siguranță pe internet, unele dintre aceste măsuri de protecție se pot relaxa treptat. Ar putea începe să-și aleagă propriile aplicații în limite convenite, gestionând independent majoritatea contactelor și revizuind setările de confidențialitate împreună cu un părinte, în loc să luăm noi aceste decizii pentru el.
În loc să le monitorizăm continuu activitatea, putem trece progresiv la verificări și conversații ocazionale despre lucrurile care îi îngrijorează sau îi pun pe gânduri. Cu cât câștigă mai multă experiență în navigarea lumii digitale, adolescentul își poate asuma o responsabilitate mai mare în ceea ce privește propria confidențialitate și alegerile online, știind în același timp că se poate adresa unui adult de încredere dacă ceva nu merge bine. Acesta este momentul în care restricțiile pot fi limitate la domenii specifice în care tânărul are nevoie în continuare de protecție suplimentară.
În cele din urmă, scopul este ca adolescentul să își gestioneze independent majoritatea aspectelor vieții digitale, părintele rămânând disponibil ca o plasă de siguranță, mai degrabă decât ca un supraveghetor constant. Conversațiile despre noi platforme, escrocherii, relații online sau riscuri emergente pot continua, dar devin oportunități de schimb de informații, mai degrabă decât reguli impuse de sus.
Nu există o vârstă anume la care un adolescent ar trebui să treacă de la o etapă la alta, iar progresia nu trebuie să fie liniară. În loc să luăm vârsta ca principal criteriu al tranziției, mai util ar fi să ne întrebăm care sunt provocările pe care tânărul le poate gestiona în siguranță. Pentru un adolescent cu autism, situația poate arăta diferit de la un domeniu al vieții online la altul, iar nivelul potrivit de sprijin ar trebui să reflecte punctele forte individuale, vulnerabilitățile și abilitățile în curs de dezvoltare.
Surse:
· Xinru Page, Andrew Capener, Spring Cullen, Tao Wang, Monica Garfield, and Pamela J. Wisniewski. 2022. Perceiving Affordances Differently: The Unintended Consequences When Young Autistic Adults Engage with Social Media. In Proceedings of the 2022 CHI Conference on Human Factors in Computing Systems (CHI '22). Association for Computing Machinery, New York, NY, USA, Article 144, 1–21
· Social Media Use and Autism – Teens and Adults, Autism Research Institute: https://autism.org/social-media-use-and-autism-teens-and-adults/