Free therapy for children with ASD at TITAN Psychiatric Hospital
Share pe Facebook |
Share pe Facebook |
Asociația Help Autism a inaugurat un nou centru de terapie dedicat copiilor diagnosticați cu tulburări din spectrul autist, în Sectorul 5 al capitalei. Spațiul a fost oferit gratuit de Complexul Multifuncțional Sf. Andrei și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) din cadrul Primăriei sectorului 5, în cadrul unui parteneriat public-privat care îmbină infrastructura pusă la dispoziție de autorități cu expertiza și eforturile de fundraising ale organizației.
Noul centru a fost amenajat integral și dotat cu mobilier și echipamente moderne, achiziționate prin contribuția mai multor companii partenere. Spațiul a fost adaptat complet pentru desfășurarea activităților terapeutice, respectând normele în vigoare și nevoile specifice ale copiilor cu TSA.
În sprijinul părinților care se află zilnic în prima linie alături de copiii lor, Asociația Help Autism anunță cu bucurie lansarea unei campanii de consiliere și psihoterapie parentală gratuită, în parteneriat cu Clinica MedMind. Acest demers vine ca urmare a extinderii echipei de specialiști și reprezintă un pas important în direcția susținerii emoționale a părinților copiilor cu tulburări din spectrul autist.