Acces la educație online pentru copiii cu minți aparte – proiect lansat de Asociația Help Autism cu sprijinul financiar oferit de Active Citizens Fund România
Miercuri, 25 noiembrie, Asociația Help Autism a găzduit webinarul de lansare al proiectului Acces la educație online pentru copiii cu minți aparte, eveniment care a strâns un public de peste 160 de participanți, format din terapeuți, cadre didactice și părinți.
Proiectul este derulat de Asociația Help Autism cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.
Obiectivul principal al acestui demers este de a identifica soluții concrete pentru modul deficitar în care este implementată strategia de educație online pentru copii cu tulburări de spectru autist (TSA) sau cerințe educaționale speciale (CES) și pentru a le oferi șanse reale la o educație incluzivă.
În cadrul webinarului au susținut intervenții reprezentați ai societății civile și Ministerului Educației și Cercetării, specialiști în psihopedagogie și în psihologie educațională, precum și părinți ai unor copii diagnosticați cu autism:
- Daniela Bololoi - Președinte Help Autism și al rețelei RO TSA, psiholog clinician
- Rodica Cozma - Consilier – Serviciul Consiliere, Orientare Școlară și Activități Extrașcolare, Ministerul Educației și Cercetării (MEC)
- Ion Dogaru – Părinte al unui tânăr cu autism, care este integrat, discutând despre programul școlar online al propriului copil
- Camelia Crîșmariu - Psihopedagog, specialist acreditat internațional în analiza aplicată a comportamentului (BCaBA)
- Lizetta Mihăilă - Psiholog specialist în psihologie educaţională şi consiliere vocaţională, profesor itinerant
Ideea principală a dezbaterii a fost că, în perioada pandemiei Covid-19, odată cu mutarea procesului educativ în online, copiii cu TSA sau CES, care deja erau expuși unui risc semnificativ de excluziune, au devenit deosebit de vulnerabili.
Implicarea cadrului didactic și formarea acestuia către acceptare și soluții alternative ne va duce la educație incluzivă și acceptarea realității, pentru că diversitatea este o realitate și face parte din cotidianul nostru, a precizat Daniela Bololoi, președinte al Asociației Help Autism.
În dorința de a identifica soluții concrete, Help Autism a propus o abordare integrată a acestui subiect, implicând demersuri de advocacy, crearea unui ghid de bune practici și furnizarea de seminarii pentru specialiști, cadre didactice și părinți implicați în educația online, care vor fi găzduite de platforma HelpEdu. De asemenea, obiectivele acestui proiect vizează pregătirea a 140 de cadre didactice și creșterea șanselor la educație incluzivă pentru peste 600 de copii cu autism din școli și grădinițe.
La rândul său, Rodica Cozma, consilier în cadrul MEC, a ținut să menționeze importanța pregătirii părinților în procesul de organizare al școlii online. Trebuie să pornim de la consilierea și ajutorul acordat părinților, pentru ca ei să învețe metodele prin care pot ajuta copilul, precum și să învețe să utilizeze tehnologia necesară educației online, a adăugat doamna Cozma.
Acest webinar a fost primul dintr-o serie de evenimente în cadrul cărora vor fi invitați să își prezinte punctul de vedere reprezentați ai fiecărei categorii vizate de această situație.
Tot în cadrul proiectului se realizează și o cercetare în rândul părinților care au copii cu autism, pentru a afla care a fost experiența acestora cu prima perioada de educație online (mai – iunie 2020) dar și cu actuala perioadă de școală la distanță.
Despre Help Autism
Ajunsă la 10 ani de la înființare, Asociația Help Autism oferă susținere pentru peste 600 de copii și adolescenți diagnosticați cu autism în cadrul programelor de terapie desfășurate în cele 5 centre și la domiciliu. Asociația caută să ofere constant un spectru amplu de soluții pentru copiii cu autism și familiile lor, oferind terapie specifică, sprijin pentru părinți, coordonând programe de integrare școlară sau organizând campanii de conștientizare, lobby și advocacy.
Help Autism face eforturi constante de a îmbunătăți programele terapeutice și educative care sunt disponibile pentru copiii diagnosticați cu TSA. Ca rezultat al asumării acestui obiectiv, coordonează rețeua RO-TSA, care reunește 86 de ONG-uri din România dedicate acestei cauze.
Despre Programul Active Citizens Fund România
Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene.
Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile.
Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia.
Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, vă rugăm accesați www.activecitizensfund.ro. Pentru mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, accesați www.eeagrants.ro.
Share pe Facebook |