Image

DRUMUL SPRE BINE

ÎNCEPE AICI.

ALĂTURĂ-TE NOUĂ!

Image

INTRODUCERE

Asociația Help Autism este astăzi cea mai mare organizație dedicată cauzei tulburării de spectru autist (TSA) din România. Misiunea noastră a început în 2010 cu doar câțiva copii și am ajuns să susținem peste 3,300 de copii și adolescenți diagnosticați cu autism în programe de terapie, în cadrul celor 7 centre, precum și la domiciliu.

De la terapie specifică la programe de integrare școlară, de la sprijin pentru părinți la campanii de conștientizare și advocacy, Help Autism caută să ofere constant un spectru de soluții pentru copiii cu autism și familiile lor.

Help Autism sprijină instituțiile publice pentru a crește calitatea serviciilor oferite prin cele 6 parteneriate public -private - cu Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din București, Suceava, Drobeta Turnu-Severin, Dâmbovița - și la domiciliu, desfășoară cursuri de formare în terapie ABA, cursuri gratuite pentru informarea cadrelor didactice, workshop-uri și ședințe de consiliere pentru părinți și este co-organizator al Conferinței Internaționale ABA (applied behavior analysis), știința care stă la baza terapiilor de recuperare în autism.

Image

Misiunea noastră este să ghidăm pașii copiilor cu minți aparte de la evaluare și diagnostic la terapie, de la integrare școlară la tranziția spre viața de adult. Suntem alături de familiile lor la fiecare pas, pentru fiecare nevoie. Visăm pentru ei, luptăm pentru ei, construim pentru noi o Românie în care mințile diverse sunt primite cu inimi deschise. Valorile care ne ghidează în activitatea noastră și pe care le aplicăm în fiecare centru de terapie sunt responsabilitatea, profesionalismul, transparența, inovația, toleranța, empatia, încrederea, performanța și determinarea.

Daniela Bololoi

Daniela Bololoi

Antreprenor Social & Președinte Help Autism

Sănătatea mintală este un drept fundamental. Proiectul de franciză socială Help Autism este o misiune profund personală, născută din dorința de a asigura fiecărui copil acces egal la sprijinul de care are nevoie pentru a-și atinge potențialul maxim.

Știu din experiență cât de importantă este intervenția timpurie și terapia adecvată în parcursul terapeutic al fiecărui copil cu autism.
Cu toate acestea, am văzut prea mulți părinți care se luptă să găsească resursele necesare ca să ajungă la specialiștii potriviți.
Acest lucru nu ar trebui să se întâmple, iar astăzi facem un pas curajos pentru a schimba această realitate.

Obiectivul nostru este să creăm centre de terapie în fiecare colț al României, unde fiecare copil, tânăr sau adult să primească sprijinul specializat de care are nevoie, iar părinții să găsească acea speranță pe care o caută. Este un demers care pune pe primul loc umanitatea, compasiunea și dreptul fiecărei persoane la o viață demnă și împlinită.

Autismul este un diagnostic pe viață. Intervenția terapeutică este nevoia de bază a persoanelor cu autism. Niciun pas în progresul lor, în integrarea lor în comunitate, nu se face fără intervenție terapeutică oferită de o echipă multidisciplinară.

Terapia unui copil cu autism înseamnă 4 ore pe zi, între 3 și 5 zile pe săptămână, și poate dura între 2 și 5 ani, și continuă cu sprijin profesionist și consiliere pe viață. Toate costurile unui astfel de program, în medie 5.000 lei pe lună, sunt suportate în România de asociațiile nonprofit și de familii.

Din octombrie 2023, serviciile de terapie și logopedie pentru persoanele cu autism au fost incluse în pachetul de servicii decontate prin CNAS prin Subprogramul National de Sănătate pentru Persoanele Diagnosticate cu Tulburare de Spectrul Autist. În consecință, guvernul a alocat 608 milioane de lei pentru acoperirea costurilor a două ședințe de terapie pe zi pentru cei aproximativ 23,000 de copii, tineri și adulți aflați în evidențele oficiale. În realitate, numărul acestora este mult mai mare.

Obiectivul nostru este de a deschide noi centre sub brandul Help Autism avizate ca prestatori de servicii medicale conexe și având contract cu CNAS, oferind astfel servicii de terapie și logopedie gratuite unui număr tot mai mare de beneficiari.

Image

Ce este franciza socială?

Franciza socială este un model de afaceri în care o organizație non-profit își extinde impactul prin replicarea unui concept social de succes, folosind structura unei francize comerciale.

Problema sistemică pe care HELP Autism dorește să o rezolve este de a deschide centre de terapie Help Autism în toată țara pentru a oferi acces la servicii de terapie personalizată gratuită unui număr tot mai mare de copii, tineri și adulți cu autism, ușurând în acest fel și presiunea financiară a părinților și familiilor lor.

Adițional, ne asigurăm că:

⦾ furnizăm servicii de terapie la standardul de calitate Help Autism.

⦾ oferim programe suplimentare de recuperare (grupuri de socializare, excursii și tabere) și urmărim integrarea copiilor și adolescenților în sistemul școlar de masă și apoi în câmpul muncii.

⦾ ajutăm la creșterea nivelului de educație și înțelegere a particularităților TSA în rândul cadrelor didactice și a personalului medical prin traininguri specifice menite să îmbunătățească interacțiunile cu persoanele cu autism.

Plafonul alocat de stat pentru decontarea serviciilor de terapie TSA este de 608 milioane lei la nivel național. Însă, puține organizații neguvernamentale reușesc să se descurce în hățișul birocratic laborios de acreditare și decontare prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

HELP Autism decontează aproximativ 3,300 ore de terapie, în timp ce restul țării ajunge la 6.000, conform datelor colectate în luna martie 2024.

Prin programul de franciză socială Help Autism, francizații beneficiază de sprijin pentru acreditarea centrului în vederea decontării terapiei, pot desfășura o activitate generatoare de venituri, cum sunt serviciile medicale conexe, și astfel pot avea un centru de terapie funcțional la capacitate de 100%, cu un program de la 08:00-20:00.

Image
Image

Obiectivul nostru este să păstrăm un echilibru între misiunea socială și sustenabilitatea financiară. Ne concentrăm pe prioritizarea impactului și a sustenabilității, asigurându-ne că franciza socială HELP Autism produce rezultate pozitive profunde pentru comunitățile pe care le deservește.

 Te simți motivat să aduci o schimbare în comunitatea ta?

 Te interesează să ajuți copiii din grupurile vulnerabile să aibă acces la servicii de sănătate de calitate special gândite pentru nevoile lor?

 Vrei să vezi această schimbare întâmplându-se sub ochii tăi și tu să fii cel care pune lucrurile în mișcare, urmând un plan financiar sustenabil, validat, cu venituri garantate?

 Te identifici cu valorile Help Autism și crezi că ne potrivim?

franciza@helpautism.ro

www.helpautism.ro

Latest articles