În primăvara acestui an, am luat o decizie importantă cu privire la unul din visurile noastre pe care-l avem de mai bine de 2 ani: aveam nevoie de un loc dedicat și spațios unde să putem desfășura noua terapie Body moves the Brain. Anul 2020 ne-a adus în dar un spațiu modular, flexibil, dinamic, modern. Acest episod din seria Oamanii Help Autism este dedicat lor, celor care lucrează la mare înălțime.
Body moves the Brain este o inovație extraordinară a colegilor noștri Alex Pleșca, alături de care a venit apoi Irina Bujor; un program minte-corp în care, cu ajutorul metodei ABA, dar și a aparatelor inventate de Alex, punem totul în mișcare. Când am realizat că e nevoie de un centru unic pentru acest program, iar spațiul din Centrul Delea Nouă nu mai era suficient, nici la parter la Centrul Mălin nu mai era loc pentru că tocmai se relocase echipa administrativă după ce am renunțat la sediu, am demarat pregătirile pentru ca un vis să devină relaitate: Ioana a făcut arhitectura spațiului, Mariana și Lavius au elaborat pașii spre implementare, iar Lăcrămioara a început să contacteze intens parteneri. Prietenii de la Tema Energy fiind imediat dispuși să ne ofere ajutorul lor.
Astfel, acum, în curtea centrului Casa Soarelui, avem un spațiu potrivit pentru Body moves the Brain – modular, flexibil, dinamic, modern. Pentru a ne pune visurile în realitate am înțeles că avem nevoie de câteva ingrediente: planificare, muncă asiduă, pregătiri intense, dedicare dar cel mai important, OAMENI, sprijinul oamenilor cu inima deschisă fără de care nu am fi putut duce până la capăt acest proiect. Oameni care s-au implicat cu toată energia lor; care au oferit timp, resurse, expertiză. Când Lăcrămioara i-a scris lui Mihai Manole, directorul general Tema Energy, răspunsul său a fost “noi cu asta ne ocupăm!”. Răspunsul afirmativ ne-a făcut să avem încrederea că nu vom fi singuri. Alături de Mihai Manole, Victor Bleoju a fost omul nostru de bază indiferent de situație, omul nostru de suflet și inginerul care s-a dedicat total acestui proiect. În ciuda provocărilor, Victor găsea cele mai bune soluții pentru a rezolva orice dificultate – de la mutarea locului de joacă, la diverse aprobări necesare; de la problema pilonilor până la gestionarea macaralelor din ziua amplasării containerelor.
Printre partenerii care ne-au susținut în acest demers, se numără și Alin Alecu, de la ARBOmedia, un prieten de nădejde pentru asociația noastră; care imediat ce a aflat de nevoia resurselor, ne-a ajutat îndată. Alături de Tema Energy și ARBOmedia, Cris Garden a fost un real ajutor în concretizarea visului nostru. Mai avem mult de lcuru până putem spune că am deschis centrul Body moves the Brain, dar suntem atât de aproape datorită lor.
Cu toate că se spune că cifra trei este o cifră magică, magia pentru acest nou acasă a fost posibilă unui număr mai mare de oameni. Le mulțumim tuturor celor din echipă, care au fost parte activă în această călătorie: Ioana, Lavius, Mariana, Lăcrămioara. Și, bineînțeles, mulțumim din inimă Tema Energy, ARBOmedia și Cris Garden. Ne bucurăm când numele unor companii partenere devin mai mult decât colaboratori în cadrul unui proiect. Pentru că, și ei sunt în fond, oamenii Help Autism.
Cu atâta implicare și atâta drag ne-au fost alături la fiecare pas, încât am simțit că este cu adevărat și proiectul acestor oameni minunați. Căci oamenii Help Autism nu sunt cei care au scris undeva această titulatură, ci sunt toți cei cu inima deschisă, gata să ofere mereu tot ce pot pentru mințile diverse.
La final, vă invităm să vedeți în imagini povestea unei jumătăți de zi pline: