- Centrul Sf. Andrei are o suprafață de 200 mp și a fost pus la dispoziție gratuit de Complexul Multifuncțional Sf. Andrei și DGASPC din cadrul Primăriei sectorului 5, contribuind la extinderea accesului la terapie în comunitate.
- Centrul poate primi până la 30 de copii pe zi, beneficiind de intervenții ABA furnizate de o echipă formată din 6 specialiști în terapia comportamentală aplicată.
- Serviciile de terapie sunt în curs de avizare pentru decontare prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate, cu termen estimat până la finalul lunii iunie 2025.
București, 18 iunie 2025: Asociația Help Autism a inaugurat un nou centru de terapie dedicat copiilor diagnosticați cu tulburări din spectrul autist, în Sectorul 5 al capitalei. Spațiul a fost oferit gratuit de Complexul Multifuncțional Sf. Andrei și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) din cadrul Primăriei sectorului 5, în cadrul unui parteneriat public-privat care îmbină infrastructura pusă la dispoziție de autorități cu expertiza și eforturile de fundraising ale organizației.
Noul centru a fost amenajat integral și dotat cu mobilier și echipamente moderne, achiziționate prin contribuția mai multor companii partenere. Spațiul a fost adaptat complet pentru desfășurarea activităților terapeutice, respectând normele în vigoare și nevoile specifice ale copiilor cu TSA.
„Este o bucurie să sprijinim concret incluziunea și accesul la terapie pentru copiii cu autism din sectorul nostru. Prin acest parteneriat, Sectorul 5 face un pas important spre normalizarea sprijinului oferit familiilor care au nevoie de ajutorul nostru. Vom continua să susținem astfel de inițiative și să colaborăm cu societatea civilă în beneficiul comunității”, a declarat Vlad Popescu Piedone, Primarul Sectorului 5 din București.
Centrul este funcțional din 2 iunie și a început deja să ofere servicii pentru primii șase beneficiari, care urmează programe terapeutice în cadrul noii locații. La capacitate maximă, centrul va putea susține zilnic până la 30 de copii, prin intervenții personalizate, realizate de o echipă de specialiști în terapia comportamentală aplicată. În paralel, continuă procedurile de avizare pentru ca serviciile de terapie să fie decontate prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate.
Se estimează că, până la finalul lunii iunie, centrul va putea oferi servicii gratuite, în limita a două ședințe de terapie ABA pe zi, în conformitate cu prevederile legale. Acest lucru va însemna aproximativ 44 de ore de terapie pe zi și peste 880 de ore pe lună, corespunzătoare unui buget mediu estimat la 120.000 lei/lună. În plus, părinții copiilor vor avea acces gratuit la sesiuni de consiliere parentală, componentă esențială a serviciilor oferite prin Subprogramul Național pe TSA.
Inaugurarea noului centru de terapie Help Autism are loc într-un context marcat de creșterea constantă a cererii pentru servicii de terapie specializată și de o finanțare publică încă insuficientă. În 2025, bugetul național destinat terapiei pentru copiii și adolescenții cu TSA este de 56,6 milioane lei, o sumă care nu acoperă nevoile reale la nivel național. În acest moment, tot mai multe centre de terapie și furnizori de servicii medicale accesează mecanismul de decontare, generând o presiune suplimentară asupra bugetului alocat.
„Accesul la terapie personalizată nu ar trebui să depindă de distanță sau de resursele unei familii. Prin sprijinul oferit de partenerii noștri din Sectorul 5 și de companiile care cred în această cauză, reușim să aducem serviciile esențiale de terapie mai aproape de copiii și tinerii cu autism, chiar în comunitățile unde este cea mai mare nevoie de ele. Un spațiu oferit gratuit devine astfel mai mult decât un gest – devine o punte către incluziune, progres și speranță” a declarat Daniela Bololoi, Președinte Asociația Help Autism.
Acest nou centru din Sectorul 5 reprezintă un pas concret în direcția extinderii accesului la terapie pentru copiii cu autism, prin parteneriate funcționale între autorități și organizațiile non-profit. Help Autism își reafirmă angajamentul de a susține comunitățile locale cu soluții reale și sustenabile, astfel încât nicio familie să nu fie lăsată în urmă.
La deschiderea oficială a centrului de terapie Sf. Andrei al Asociației Help Autism au participat domnii Vlad Popescu Piedone - Primar sector 5, Mircea Nicolaidis - Viceprimar, Ionuț Florea - Director General, DGASPC Sector 5 și doamnele Mariana Stoica - Director General, Centrul Multifuncțional Sf. Andrei si Daniela Bololoi – Președinte, Help Autism.
Despre Asociația Help Autism
Asociația Help Autism este astăzi cea mai mare organizație dedicată cauzei tulburării de spectru autist (TSA) din România. Misiunea sa a început acum 15 ani, în 2010, cu doar câțiva copii și a ajuns să susțină peste 3,600 de copii și adolescenți diagnosticați cu TSA în programe de terapie, în cadrul celor 7 centre specializate și la domiciliu. De la terapie specifică, la programe de integrare școlară și în câmpul muncii, de la sprijin pentru părinți, la campanii de conștientizare și advocacy, Help Autism caută să ofere constant un spectru de soluții pentru copiii cu autism și familiile lor.
Help Autism sprijină instituțiile publice pentru a crește calitatea serviciilor oferite de acestea prin cele 6 parteneriate public-private: cu Direcțiile de Asistență Socială și Protecția Copilului din București, Suceava, Drobeta Turnu-Severin, Dâmbovița și la domiciliu, desfășoară cursuri de formare în terapie ABA, cursuri gratuite pentru informarea cadrelor didactice, workshop-uri și ședințe de consiliere pentru părinți și este co-organizator al Conferinței Internaționale ABA - știința care stă la baza terapiilor de recuperare în autism.
În octombrie 2024, Help Autism a lansat prima franciză socială din România din nevoia de a extinde accesul la terapie și sprijin specializat pentru toate persoanele care au nevoie. Programul de franciză socială Help Autism va duce la creșterea numărului de centre de terapie avizate în vederea decontării, ușurând astfel povara financiară a familiilor lor.
Organizația este recunoscută pentru inițiativele sale inovatoare în domeniul social, precum și pentru contribuția semnificativă adusă sectorului non-profit, inclusiv prin proiecte digitale precum Formular230.ro.