Mariana Panait

Mariana Panait

Terapeut ABA

  • Sunt absolventă a Facultății de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității București din anul 2018 și a studiilor de masterat în Psihodiagnoză, Psihoterapie Experiențială Unificatoare (PEU) și Dezvoltare Personală din cadrul aceleiași facultăți. De asemenea, am terminat formarea în Psihoterapie Experiențială pentru adulți, copii, cuplu și familie, din cadrul institutului SPER.

  • Dețin atestat de liberă practică atât în psihologie clinică, cât și în psihoterapie experiențială unificatoare centrată pe adult-copil-cuplu-familie, precum și un certificat de absolvire a programului de formare psihopedagogică, nivelul 1.

    Sunt o fire empatică, foarte răbdătoare și extrem de muncitoare. Fiecare lucru pe care îl realizez în echipă și fiecare provocare pe care o îndeplinesc, le fac din suflet, iar asta mă motivează să mă dezvolt în fiecare zi și să dau ce e mai bun din mine.

    În anul 2017 am avut pentru prima dată contact cu profesia de terapeut ABA, în urma participării la un workshop de formare în TSA, precum și datorită orelor de practică din cadrul facultății și a voluntariatului. În anul 2018 am pășit cu inima deschisă în asociația Help Autism și de atunci împart zilnic zâmbete și empatie pentru copilași.

    Tocmai zâmbetul lor m-a făcut să înțeleg că, după multă practică și multe domenii încercate pe perioada voluntariatului, acești copii înseamnă pentru mine atât curaj, cât și dezvoltare, într-un cuvânt, pasiune. Și tot acest zâmbet înseamnă, la sfârșitul zilei, iubire.

    Eu mi-am găsit a doua familie în inimile lor.

Latest articles