Familia oamenilor de bine la Rocket Bike Fest V

Rocket Bike Fest, competiția de ciclism organizată de Asociația Help Autism și BikeXpert, ajunsă la cea de-a V-a ediție, pe 31 mai, dedicată strângerii de fonduri pentru susținerea programelor de diagnostic precoce, evaluare psihologică și intervenţie timpurie în autism, s-a încheiat cu participarea a peste 1000 de persoane, dintre care peste 400 de concurenți de toate vârstele.

Amfitrionii competiției, Ovtavian Strunilă, ce a fost alături de concurenți pe tot parcursul zilei în calitatea sa de MC, și Radu Naum, Ambasador al Rocket Bike Fest, au felicitat concurenții și le-au oferit premiile, puse la dispozitie de partenerii ediției, pe scena amplasată în mijlocul pădurii, într-un cadru plin de zambete și energii bune.

Premiul special al ediției a fost cel al categoriei “Foundraiser voluntar” și a fost câștigat de Sara Maria Nicoară, în vârstă de 4 ani, concurentă și câștigătoare a unui binemeritat loc III la categoria “Bicicletă cu roți ajutătoare”, care în urma fondurilor strânse de la prieteni pentru copiii cu autism, a fost recompensată cu un city break la Roma, oferit de Agenția de turism Christian Tour.

Declarat cel mai important eveniment dedicat unei cauze nobile, Rocket Bike Fest reușește să integreze printre copiii tipici și copiii cu autism, oferindu-le șansa de a concura, de a învăța să iubeasca sportul, natura și învățându-i, astfel, să comunice cu ceilalți copii. Acestea sunt lecții importante de viață pe care acest eveniment dorește sa le ofere tuturor participanților sub indemnul “Pedalez, mă distrez, donez!”

{loadposition rocket5}

Rocket Bike Fest adună în jurul său, la fiecare ediție a sa, vara și toamna, oameni ce prin implicarea lor contribuie la ajutorarea copiilor: sute de voluntari, echipele organizatorice, sponsori, parteneri media.

Un concurent de marcă al competiției a fost Principele Nicolae al României, un performer al ciclismului, implicat activ în acțiuni de binefacere. “Vă mulțumesc pentru prezența mea aici, m-am mai implicat în actiuni pentru diverse Asociații și sper să revin și la alte ediții”, a declarat domnia sa. Tot acesta declara pe pagina sa de Facebook, la doar o zi dupa concurs: “Azi, de ziua copiilor, și eu mă simt ca în copilăriei după concursul de ieri la Rocket Bikefest, cu zgârieturi și vânătăi serioase care mi-au rămas peste tot corpul!”

Fondurile strânse la ediția a V-a din implicarea voluntarilor, donații la locul evenimentului și sponsorizări de la parteneri au ajuns la suma de 3.700 Euro, suma cu care Asociația va asigura servicii gratuite de diagnostic precoce, evaluare psihologică şi intervenţie timpurie copiilor cu tulburare din spectrul autist, fiind primul pas spre recuperare. Acești bani acoperă 333 de ore de terapie pentru copiii din Centrele Asociației Help Autism.

Sponsorizările de la partenerii Rocket Bike Fest, în produse și servicii, atât pentru premiile concurenților, tombolă, cât și pentru publicul din ziua evenimentului, au constat în: vouchere cadou, bilete de avion, vacanță în Europa, biciclete, cine romantice, ședințe foto, înghețată, tabere de vară în România, asigurarea hidratării necesară concurenților și celor implicați în organizare, jucării, dulciuri, ridicându-se la suma de aproximativ 15.000 Euro și contribuind la frumoasa desfășurare a acestui eveniment.

Susținătorii ediției: HP, Ciuc, BikeXpert, Aqua Carpatica, La Copac, Christian Tour, Blue Air, Mega Image, Isostar, Alexandreea Club Fitness & Spa, Alka, Danone, Boribon, Stretto, The Embassy, Ad-Hoc Bistro, Hambar, C&A, Paradisul Acvatic, Ferma Animalelor, Betty Ice, Kineto Bebe, Sun Plaza, Himalaya Travel, Stihl, Urban, Photosetup,Vegeta, Butan Gas, Ambulanta, Crucea Rosie, Brigada de Voluntari.

Partenerii media ai ediției: Itsy Bitsy, AGERPRES, Bursa, ParentingAds, Salon TV, Clinic TV, Vision Media Plus, Phoenix Media, Getica OOH, Euromedia, Mediaset, Academia de Fotografie, Biclistul.ro, Sports Planner, Ciclism.ro, Velocafe, Free Rider, Dirt Bike, Calendar Evenimente, B24Kids, Revista Bebelu, Sfatul Mamicilor, Kids News.ro, Urban Kid.ro, MamicaMea.ro, Maternitate.ro, SuntParinte.ro.

Rocket Bike Fest este un concurs de ciclism cross country (XCO) care își propune să sprijine un stil de viață sănătos și să promoveze ciclismul ca mod de petrecere al timpului liber, fiind o competiție dedicată familiilor, copiilor, pasionaților de natură, pasionaților de ciclism și performerilor în acest sport. Obiectivul principal este conștientizarea autismului si susținerea programelor de integrare a copiilor diagnosticați cu tulburări din spectrul autist din cadrul centrelor Asociației Help Autism. 

Asociația Help Autism

logo-helpautism

Alte știri
  • Octombrie 10, 2026
    De Ziua Mondială a Sănătății Mintale, amintește-ți să ai grijă și de tine!
    Citește mai mult...
  • August 14, 2026
    Aproape 15% din redirecționările de 3,5% din România trec prin Formular230.ro. Peste 50 de milioane de lei au ajuns la ONG-uri prin platforma dezvoltată de Help Autism
    Citește mai mult...
  • Aprilie 20, 2026
    Autismul nu este ce crezi: Daniela Bololoi, președinte Help Autism, în dialog cu Ela Crăciun despre subiectele dificile din jurul diagnosticului
    Citește mai mult...
  • Aprilie 02, 2026
    De Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului, asociația Help Autism ne reamintește că incluziunea începe cu a vedea și a înțelege
    Citește mai mult...
  • Februarie 12, 2026
    Help Autism, la 16 ani: de la câțiva copii la cea mai mare organizație dedicată TSA din România, cu peste 3.600 de beneficiari și 7 centre active
    Citește mai mult...
  • Ianuarie 28, 2026
    Povestea începe cu tine. Fii voluntar Help Autism!
    Citește mai mult...
  • Noiembrie 28, 2025
    Help Autism marchează Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități prin organizarea Zilei Porților Deschise în Centrele Help Autism, o inițiativă menită să promoveze transparența și incluziunea copiilor cu autism
    Citește mai mult...
  • Octombrie 30, 2025
    HELP Senzo: acces la sănătate și experiențe senzoriale pentru copiii cu autism din București
    Citește mai mult...
  • Octombrie 27, 2025
    Autismul, dincolo de diagnostic: de la primele semne la viața de adult. Daniela Bololoi, fondator și președinte Help Autism, în dialog cu Teo Trandafir & Ilinca Vandici în cadrul emisiunii Follow Us!
    Citește mai mult...
  • Octombrie 01, 2025
    Autismul - ghid complet pentru părinți. Daniela Bololoi, fondator și președinte Help Autism, în dialog cu Dr. Mihail Pautov în cadrul podcastului „Boabe de cunoaștere”
    Citește mai mult...
  • August 22, 2025
    Proiect ANPDPD- 3D și AI pentru Viitor – Atelier de terapie ocupațională
    Citește mai mult...
  • Iulie 14, 2025
    Daniela Bololoi, Fondator & Președinte al Asociației Help Autism, în dialog cu Adela Caragheorghe (Hanafi) la podcastul Povești Nespuse
    Citește mai mult...
  • Iunie 20, 2025
    Peste 65 de milioane de lei redirecționați către ONG-uri prin platforma Formular230.ro în 2025
    Citește mai mult...
  • Iunie 20, 2025
    Help Autism deschide un nou centru de terapie în Sectorul 5, printr-un parteneriat public-privat dedicat incluziunii copiilor cu TSA
    Citește mai mult...
  • Iunie 13, 2025
    35 de locuri gratuite pentru consiliere și psihoterapie parentală, oferite cu sprijinul Clinicii MedMind
    Citește mai mult...
  • Mai 15, 2025
    Denunțăm public și fără rezerve declarațiile profund discriminatorii ale domnului George Simion, lider de partid și candidat la funcția de președinte al României la adresa persoanelor cu autism.
    Citește mai mult...
  • Martie 21, 2025
    Viitor pentru România cu Nicoleta Calugareanu
    Citește mai mult...
  • Decembrie 03, 2024
    Impunerea de condiții suplimentare, neprevăzute de lege, dublate de comunicarea defectuoasă cu organizațiile participante pune sub semnul întrebării integritatea procesului de alegere a reprezentanților societății civile în Consiliul Economic și Social
    Citește mai mult...
  • Noiembrie 07, 2024
    Interviu cu Miriam Ghețea, specialist in terapia ABA, Help Autism: ’’Copiii învață prin joc și joacă’’
    Citește mai mult...
  • Octombrie 21, 2024
    Împreună pentru incluziune: Povestea programului „Body Moves the Brain” - program de sport adaptat pentru copiii și tinerii cu minți diverse
    Citește mai mult...
  • Octombrie 17, 2024
    Help Autism lansează prima franciză socială, o premieră pentru mediul ONG din România
    Citește mai mult...
Abonează-te la newsletter !

Prin abonarea la newsletterul nostru ești de acord cu termenii și condițiile de utilizare site. Te poți dezabona oricând de la newsletter.