Asociația Help Autism deschide, în luna martie, centrul Help Home Târgoviște. În sfârșit, tinerii cu autism din județul Dâmbovița vor avea șansa de a avea parte de un program dedicat și special, susținuți zi de zi de către specialiști în domeniu. Familiile tinerilor cu vârsta biologică între 10 și 23 de ani își pot înscrie copiii în programul Help Home până pe 15 februarie a.c. Psihoterapeuții din centrul Help Home Târgoviște vor urmări și vor dezvolta abilitățile unei vieți independente, atât de necesare unui adolescent.
Help Home este un program individualizat de terapie pentru adolescenții cu autism care urmărește dezvoltarea abilităților de viață independentă și autonomie pilotat de asociație prima dată în decembrie 2020. Asociația Help Autism a deschis două astfel de centre în București și din experiența dobândită de echipa de specialiști și de organizația în acest program unic în România a decis să deschidă al treilea centru.
Programul unic în România se desfășoară într-un spațiu ce imită o locuință în care se exersează activitățile primare, să spunem astfel, însă, extrem de necesare unui tânăr. De la a învăța să își facă singur un sandviș, o omletă sau orice alt preparat de bază, la a învăța să încuie ușa de la intrare. De la activități sportive la a învăța să își împacheteze singur hainele în șifonier și a da cu aspiratorul.
Scopul acestui program este ca adolescenții cu autism să devină cât mai independenți de adulții din jurul lor, de a avea încredere că se pot descurca și singuri și, nu în ultimul rând, de a avea propriul rol în familie și comunitate.
Asociația Help Autism a deschis, până în prezent, două centre în București, iar succesul dobândit de echipa de specialiști și de organizație a dus în mod natural la crearea celui de-al treilea centru la Târgoviște. Costurile, deloc mici, pentru un an de terapie pentru 10 adolescenți, sunt susținute de Asociație prin partenerii săi.
Familiile care consideră că programul Help Home se potrivește copilului lor se pot înscrie la o evaluare psihologică. Acesta este primul pas din procesul de admitere în Help Home. Programările se fac la numărul de telefon: 0371 184 067 (luni - vineri, 9.00 -16.00).
Mai multe detalii despre programul Help Home și cum poate contribui comunitatea se găsesc pe: Help Home