Norme metodologice aplicare a legii nr.448 din 2006
NORME METODOLOGICE din 14 martie 2007 de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap
(la data 04-apr-2007 actul a fost aprobat de Hotarirea 268/2007 )
CAPITOLUL I: Dispozitii generale Art. 1
Prezentele norme metodologice stabilesc modul de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare lege.
(la data 15-feb-2010 Art. 1 din capitolul I modificat de Art. I, punctul 1. din Hotarirea 89/2010 )
Art. 2
Beneficiaza de dispozitiile legii urmatoarele categorii de persoane:
a) copiii care poseda certificat de încadrare în grad de handicap eliberat prin hotarâre a comisiei pentru protectia copilului;
b) adultii care poseda certificat de încadrare în grad de handicap eliberat de comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap sau, dupa caz, decizie eliberata de comisia superioara de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, în termen de valabilitate.
CAPIT OLUL II: Drepturile persoanelor cu handicap SECT IUNEA 1: Sanatate si recuperare
Art. 3
În cazul în care familia sau reprezentantul legal al persoanei cu handicap nu poate asigura exercitarea drepturilor persoanelor cu handicap, aceasta revine, în principal, autoritatilor administratiei publice locale unde îsi are domiciliul sau resedinta persoana cu handicap.
Art. 4
Asistentul social al serviciului public specializat din localitatea de domiciliu sau resedinta a persoanei cu handicap se autosesizeaza, raspunde la sesizari/reclamatii, constata ca familia sau reprezentantul legal al persoanei cu handicap nu asigura sau încalca drepturile persoanei cu handicap si anunta în acest sens autoritatile administratiei publice locale.
Art. 5
În aplicarea prevederilor art. 9 alin. (1) lit. e) din lege, autoritatile publice se vor baza, în principal, pe promovarea programelor de interventie timpurie.
Art. 6
În cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate, persoanele cu handicap beneficiaza de asistenta medicala, inclusiv de medicamente, atât pentru tratamentul ambulatoriu, cât si pe timpul spitalizarii, în conditiile art. 10 din lege si în conformitate cu contractul-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale în cadrul sistemului asigurarilor sociale de sanatate.
Art. 7
Însotitorul copilului sau adultului cu handicap grav ori accentuat poate fi orice persoana care însoteste copilul sau adultul, inclusiv asistentul personal în cazul copilului ori adultului cu handicap grav.
Art. 8
Biletele gratuite de tratament balnear pentru persoanele adulte cu handicap se acordă în limita numărului total de bilete prevăzute în legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul respectiv, în baza unei convenţii anuale încheiate între Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap şi Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale.
(la data 15-feb-2010 Art. 8 din capitolul II, sectiunea 1 modificat de Art. I, punctul 2. din Hotarirea 89/2010 )
Art. 9
Cererea pentru acordarea biletului gratuit de tratament balnear se depune la casele teritoriale de pensii si este însotita de urmatoarele documente:
a) copie de pe actul de identitate;
b) copie de pe documentul care atesta încadrarea în grad de handicap;
c) recomandare medicala emisa de medicul de familie sau medicul specialist.
Art. 10
În cazul în care decizia ori aprobarea de plata pentru dispozitivele medicale solicitate, prevazuta la art. 11 alin. (2) din lege, nu este emisa în termen de maximum 30 de zile de la data depunerii documentatiei necesare, persoana cu handicap se poate adresa instantei de contencios administrativ competente, în conditiile legii.
SECT IUNEA 2: Educatie Art. 11
În situatia în care studentul cu handicap grav sau accentuat adreseaza cererea de reducere cu 50% a taxelor pentru cazare si masa la cantinele si caminele studentesti, iar aceasta nu este rezolvata favorabil, persoana lezata se poate adresa instantei de contencios administrativ competente, în conditiile legii.
Art. 12
În vederea obtinerii unui loc gratuit în tabere de odihna pentru prescolarul sau elevul cu handicap, parintele ori reprezentantul legal al acestuia va depune o cerere la unitatea de învatamânt de care apartine, însotita de copie de pe documentul care atesta încadrarea în grad de handicap. Studentul cu handicap va depune cererea personal sau prin reprezentant.
SECT IUNEA 3: Locuinta Art. 13
La nivel local, responsabile cu asigurarea accesului persoanelor cu handicap la închirierea unei locuinte sunt consiliile locale, ca autoritati deliberative, si primarii, ca autoritati executive, în raza carora îsi are domiciliul sau resedinta persoana cu handicap.
SECT IUNEA 4: Asistenta juridica si facilitati Art. 14
În sensul prevederilor art. 25 alin. (4) din lege, în cazul în care instanţa judecătorească numeşte ca tutore autoritatea administraţiei publice locale, aceasta are obligaţia de a desemna o persoană sau o comisie din aparatul de specialitate
al primarului, respectiv din cadrul compartimentului cu atribuţii în domeniu, care să ducă la îndeplinire hotărârea instanţei judecătoreşti.
(la data 15-feb-2010 Art. 14 din capitolul II, sectiunea 4 modificat de Art. I, punctul 3. din Hotarirea 89/2010 )
Art. 15
(1) În vederea obţinerii rovinietei, persoanele care se încadrează în prevederile art. 28 din lege vor depune fie la primăriile din localitatea de domiciliu sau reşedinţă, fie la direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, o cerere însoţită de următoarele documente în copie: documentul care atestă încadrarea în grad de handicap, actul de identitate, certificatul de înmatriculare sau cartea de identitate a autovehiculului.
(la data 15-feb-2010 Art. 15, alin. (1) din capitolul II, sectiunea 4 modificat de Art. I, punctul 4. din Hotarirea 89/2010 )
(2) Primariile vor centraliza lunar solicitarile primite în acest sens si le vor trimite pâna în data de 10 a lunii urmatoare directiilor generale de asistenta sociala si protectia copilului judetene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucuresti.
(3) Directiile generale de asistenta sociala si protectia copilului judetene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucuresti, vor centraliza lunar solicitarile în acest sens si le vor trimite pâna în data de 20 a lunii urmatoare Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din România - S.A., împreuna cu cererea de acordare a rovinietelor.
(4) Temeiul cererii prevazute la alin. (3) îl constituie conventiile tripartite care se încheie anual între directiile generale de asistenta sociala si protectia copilului judetene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucuresti, Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului si Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din România - S.A.
(5) Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din România - S.A. va elibera rovinietele solicitate catre directiile generale de asistenta sociala si protectia copilului judetene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucuresti, pâna în ultima zi lucratoare a acelei luni.
Art. 16
Pentru a beneficia de scutirea de la plata taxei hoteliere, persoanele cu handicap grav sau accentuat trebuie sa faca dovada cu actul de identitate si documentul care atesta încadrarea în grad de handicap.
Art. 17
(1) Pentru a beneficia de prevederile art. 27 din lege, persoanele cu handicap grav sau accentuat ori persoana care are în îngrijire un copil cu handicap grav sau accentuat se adresează direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv locale a sectorului municipiului Bucureşti în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul persoana cu handicap grav sau accentuat, denumită în continuare direcţie, şi depun prin registratură următoarele documente:
a) cerere;
b) copie de pe documentul care atestă încadrarea în grad de handicap;
c) copie de pe documentul de identitate;
d) declaraţie pe propria răspundere referitoare la faptul că respectă prevederile art. 27 din lege şi că nu a mai beneficiat de acestea;
e) declaraţie pe propria răspundere referitoare la faptul că va comunica direcţiei orice actualizare a certificatului de încadrare sau orice modificare a domiciliului;
f) copie de pe hotărârea judecătorească de punere sub interdicţie sau de pe dispoziţia de tutelă/curatelă, unde este cazul.
(2) În urma analizării documentelor depuse, direcţia eliberează solicitantului o adeverinţă privind acordul plăţii dobânzii la creditul obţinut în temeiul prevederilor art. 27 din lege.
(3) După obţinerea adeverinţei, solicitantul se adresează unei unităţi bancare în vederea obţinerii creditului. În urma acceptului de creditare din partea unităţii bancare, direcţia va încheia un angajament de plată a dobânzii, pe baza contractului de credit şi a graficului de rambursare.
(4) În funcţie de destinaţia creditului obţinut în condiţiile legii, persoanele cu handicap grav sau accentuat ori persoana care are în îngrijire un copil cu handicap grav sau accentuat includ în dosar şi următoarele documente:
a) proiectul lucrării de adaptare a locuinţei conform nevoilor individuale de acces, însoţit de devizul de lucrări aferente adaptării; proiectul şi devizul trebuie să fie întocmite de organe abilitate;
b) declaraţie pe propria răspundere a organului abilitat prevăzut la lit. a) din care să reiasă faptul că proiectul lucrării respectă cerinţele de accesibilitate, în conformitate cu actele normative în vigoare; sau
c) copie de pe factura finală a autovehiculului sau copia legalizată a contractului de vânzare/cumpărare a acestuia.
(5) Graficul de rambursare a creditului se depune la direcţie ori de câte ori acesta suportă modificări; direcţia efectuează plăţile în baza ultimului grafic de rambursare depus.
(6) În situaţia în care beneficiarul creditului înregistrează restanţe la rambursarea acestuia, dobânda aferentă creditului se va suporta de către acesta.
(la data 15-feb-2010 Art. 17 din capitolul II, sectiunea 4 modificat de Art. I, punctul 5. din Hotarirea 89/2010 )
CAPIT OLUL III: Servicii si prestatii sociale SECT IUNEA 1: Servicii sociale
Art. 18
(1) Serviciile sociale prevazute de Ordonanta Guvernului nr. 68/2003 privind serviciile sociale, cu modificarile si completarile ulterioare, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 515/2003, si de Hotarârea Guvernului nr. 539/2005 pentru aprobarea Nomenclatorului institutiilor de asistenta sociala si a structurii orientative de personal, a Regulamentului-cadru de organizare si functionare a institutiilor de asistenta sociala, precum si a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 68/2003 privind serviciile sociale, cu modificarile si completarile ulterioare, sunt acordate de catre furnizorii de servicii sociale acreditati în conditiile legii persoanelor cu handicap, pe perioada valabilitatii documentului care atesta încadrarea în grad de handicap.
(2) Serviciile sociale prevazute la alin. (1) se acorda din oficiu în situatii de criza.
Art. 19
(1) În sensul prevederilor art. 31 alin. (3) din lege, actele doveditoare sunt, după caz:
a) copie de pe documentul care atestă încadrarea în grad de handicap;
b) copie de pe planul individual de servicii;
c) rezultatul anchetei sociale efectuate de serviciul specializat al primăriei localităţii de domiciliu sau reşedinţă;
d) pentru persoanele cu handicap care solicită admiterea într-un centru rezidenţial, dovadă eliberată de serviciul specializat al primăriei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana cu handicap, prin care se atestă că acesteia nu i s-au putut asigura protecţia şi îngrijirea la domiciliu sau în cadrul altor servicii din comunitate.
(la data 15-feb-2010 Art. 19, alin. (1) din capitolul III, sectiunea 1 modificat de Art. I, punctul 6. din Hotarirea 89/2010 )
(2) În vederea solutionarii cererii, autoritatea administratiei publice locale în a carei raza teritoriala îsi are domiciliul sau resedinta persoana cu handicap poate solicita si alte documente.
(3) În situatia în care persoanei cu handicap nu i se pot asigura serviciile sociale solicitate la nivelul localitatii de domiciliu sau resedinta, serviciul public specializat al acesteia se va adresa autoritatilor administratiei publice de la nivelul judetelor.
Art. 20
Serviciile sociale destinate persoanelor cu handicap pot fi acordate:
a) la domiciliu: îngrijiri specializate la domiciliu, echipa mobila, asistentul personal;
b) în comunitate: asistent personal profesionist;
c) în centre de zi si centre rezidentiale publice, private sau public-private.
Art. 21
În vederea contractării serviciilor sociale în condiţiile prevăzute la art. 33 alin. (2) din lege, autorităţile administraţiei publice locale procedează după cum urmează:
a) stabilesc costul maxim pentru fiecare serviciu social care se intenţionează a se contracta, în baza unei analize privind cheltuielile aferente cu acel serviciu, pentru o persoană asistată, în decursul unui an;
b) elaborează caietul de sarcini care include standardele minime privind asigurarea calităţii pentru serviciul social respectiv, cu respectarea legislaţiei în vigoare;
c) contractează serviciul social, în condiţiile legii.
(la data 15-feb-2010 Art. 21 din capitolul III, sectiunea 1 modificat de Art. I, punctul 7. din Hotarirea 89/2010 )
Art. 22
Îngrijirile specializate la domiciliu se acorda persoanelor cu handicap în baza evaluarii nevoilor individuale. Îngrijirile specializate la domiciliu se pot acorda chiar si în situatia în care persoana cu handicap grav beneficiaza de asistent personal.
Art. 23
Nevoile individuale ale persoanei cu handicap sunt evaluate în cadrul serviciului de evaluare complexa din cadrul directiilor generale de asistenta sociala si protectia copilului judetene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucuresti, si vor fi precizate în planul individual de servicii.
SECT IUNEA 2: Asistentul personal Art. 24
(1) În cazul în care într-o familie exista doua sau mai multe persoane cu handicap grav cu drept la asistent personal, fiecare dintre acestea beneficiaza de asistent personal.
(2) Copilul cu handicap pentru care s-a dispus o masura de protectie speciala la asistent maternal nu beneficiaza de asistent personal.
Art. 25
(1) Pentru a fi încadrată ca asistent personal, persoana respectivă se va prezenta la primăria localităţii de domiciliu sau de reşedinţă a persoanei cu handicap grav şi va depune un dosar conţinând următoarele documente:
a) cerere de angajare;
b) copie de pe actele de identitate şi de stare civilă;
c) copie de pe actele de studii;
d) cazier judiciar;
e) adeverinţă medicală eliberată de medicul de familie sau de altă unitate sanitară autorizată care să ateste starea de sănătate corespunzătoare;
f) acordul persoanei cu handicap sau, după caz, al reprezentantului legal al acesteia ori al familiei, exprimat în scris, pentru angajare;
g) declaraţie pe propria răspundere că va respecta obligaţiile prevăzute la art. 38 din lege;
h) acordul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, exprimat în scris, referitor la opţiunea părinţilor sau reprezentanţilor legali ai copilului cu handicap grav, adulţilor cu handicap grav ori reprezentanţilor legali ai acestora, cu excepţia celor cu handicap vizual grav.
(la data 15-feb-2010 Art. 25, alin. (1) din capitolul III, sectiunea 2 modificat de Art. I, punctul 8. din Hotarirea 89/2010 )
(2) Angajarea asistentului personal se face în maximum 30 de zile de la depunerea dosarului cu documentele prevazute. În aceasta perioada, primaria localitatii de domiciliu sau de resedinta a persoanei cu handicap grav face demersurile necesare în vederea efectuarii anchetei sociale la domiciliul sau resedinta persoanei care doreste sa se angajeze ca asistent personal.
(3) Dacă ancheta socială se finalizează cu recomandarea în vederea angajării, asistentului personal i se întocmesc contractul de muncă şi actul adiţional la acesta referitor la respectarea prevederilor art. 38 lit. b) din lege.
(la data 15-feb-2010 Art. 25, alin. (3) din capitolul III, sectiunea 2 modificat de Art. I, punctul 8. din Hotarirea 89/2010 )
Art. 26
(1) Indemnizaţia prevăzută la art. 37 alin. (3) din lege se asigură o singură dată pe an, indiferent dacă asistentul personal efectuează concediul de odihnă în tranşe.
(la data 15-feb-2010 Art. 26, alin. (1) din capitolul III, sectiunea 2 modificat de Art. I, punctul 9. din Hotarirea 89/2010 )
(2) În cazul copilului cu handicap, indemnizatia se acorda parintelui sau reprezentantului legal.
Art. 27
În aplicarea prevederilor art. 38 lit. a) din lege, autorităţile publice locale au obligaţia să asigure gratuit instruirea asistenţilor personali, tematica acesteia fiind stabilită prin ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Persoanele
cu Handicap.
(la data 15-feb-2010 Art. 27 din capitolul III, sectiunea 2 modificat de Art. I, punctul 10. din Hotarirea 89/2010 )
Art. 28
Monitorizarea realizarii instruirii asistentilor personali ai persoanelor cu handicap grav revine în sarcina directiilor generale de asistenta sociala si protectia copilului judetene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucuresti, si în coordonarea metodologica a Autoritatii Nationale pentru Persoanele cu Handicap.
Art. 29
(1) Serviciul public de asistenta sociala de la nivelul primariei sau, în cazul municipiului Bucuresti, directiile generale de asistenta sociala si protectia copilului prezinta semestrial consiliului local un raport care contine cel putin urmatoarele:
a) dinamica angajarii asistentilor personali;
b) informatii privind modul în care se asigura înlocuirea asistentului personal pe perioada concediului de odihna, în strânsa legatura cu lipsa sau posibilitatea de dezvoltare a centrelor de tip respira;
c) informatii privind numarul de asistenti personali instruiti;
d) numarul de controale efectuate si problemele sesizate.
(2) În termen de 30 de zile, raportul prezentat consiliului local va fi transmis spre informare directiilor generale de asistenta sociala si protectia copilului judetene si secretariatului comisiei judetene pentru incluziune sociala, respectiv a municipiului Bucuresti, din cadrul directiei de munca, solidaritate sociala si familie judetene, respectiv a municipiului Bucuresti.
Art. 30
(1) Dreptul de opţiune exprimat în temeiul prevederilor art. 42 alin. (4) din lege operează numai în condiţiile în care documentul care atestă încadrarea în grad de handicap cuprinde menţiunea: "cu asistent personal".
(2) Indemnizaţia prevăzută la art. 43 alin. (3) din lege se acordă începând cu luna următoare depunerii cererii şi încetează cu luna următoare celei în care persoana cu handicap nu mai îndeplineşte condiţiile care au dus la stabilirea dreptului.
(la data 15-feb-2010 Art. 30 din capitolul III, sectiunea 2 modificat de Art. I, punctul 11. din Hotarirea 89/2010 )
SECT IUNEA 3: Centre pentru persoane cu handicap Art. 31
(1) Potrivit prevederilor art. 51 alin. (5) şi (6) din lege, în vederea obţinerii avizului Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap, solicitantul va depune următoarele documente:
a) cererea de solicitare a avizului;
b) proiectul de hotărâre a consiliului judeţean, respectiv local al sectorului municipiului Bucureşti sau hotărârea organului de conducere a asociaţiei sau fundaţiei, după caz;
c) nota de fundamentare;
d) proiectul de organigramă.
(la data 15-feb-2010 Art. 31, alin. (1) din capitolul III, sectiunea 3 modificat de Art. I, punctul 12. din Hotarirea 89/2010 )
(2) Autoritatea Nationala pentru Persoanele cu Handicap va comunica avizul în termen de 30 de zile de la data înregistrarii dosarului complet.
Art. 32
Evaluarea activitatilor cu caracter inovator se face de serviciul public descentralizat competent teritorial al Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei, în colaborare cu Autoritatea Nationala pentru Persoanele cu Handicap, pe baza unei grile de evaluare elaborate si aprobate prin ordin al presedintelui Autoritatii Nationale pentru Persoanele cu Handicap, emis în termen de 6 luni de la data intrarii în vigoare a prezentei hotarâri.
Art. 33
(1) În sensul prevederilor art. 54 alin. (4) din lege, decontarea cheltuielilor se face în baza unui cost mediu lunar al cheltuielilor stabilit de consiliile judeţene, respectiv de consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti. La stabilirea costului mediu lunar al cheltuielilor se iau în calcul cheltuielile de personal şi cheltuielile cu bunuri şi servicii.
(la data 15-feb-2010 Art. 33, alin. (1) din capitolul III, sectiunea 3 modificat de Art. I, punctul 13. din Hotarirea 89/2010 )
(2) Obligatia de decontare a cheltuielilor prevazute la alin. (1) revine consiliului judetean sau consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucuresti în a carui/caror raza teritoriala îsi are domiciliul persoana cu handicap, prin directiile generale de asistenta sociala si protectia copilului.
(3) Decontarea cheltuielilor se face lunar pentru luna anterioara. Se deconteaza costul mediu lunar al cheltuielilor, din care se scade contributia lunara de întretinere datorata de persoana cu handicap.
Art. 34
(1) De la data publicarii prezentelor norme metodologice, admiterea persoanelor cu handicap în centrele rezidentiale publice din alt judet decât cel de domiciliu se face numai la solicitarea conducatorului directiei generale de asistenta sociala si protectia copilului din unitatea administrativ-teritoriala în care persoana cu handicap îsi are domiciliul.
(2) Solicitarea cuprinde acordul directiei generale de asistenta sociala si protectia copilului de a achita costul mediu lunar de cheltuieli stabilit pentru respectivul centru rezidential în care urmeaza sa fie admisa persoana cu handicap.
(3) Costul mediu lunar de cheltuieli pentru persoana cu handicap se datoreaza de la data admiterii efective în centru.
(4) Costul mediu lunar al cheltuielilor pentru persoanele cu handicap asistate şi care au domiciliul în alte judeţe/sectoare ale municipiului Bucureşti decât cel pe raza căruia se află centrul rezidenţial va fi suportat, pe bază de convenţii, din bugetul consiliului judeţean/local în care persoana cu handicap asistată are domiciliul.
(la data 15-feb-2010 Art. 34, alin. (3) din capitolul III, sectiunea 3 completat de Art. I, punctul 14. din Hotarirea 89/2010 )
SECT IUNEA 4: Prestatii sociale Art. 35
(1) Dreptul la asistenta sociala sub forma de prestatii sociale se acorda persoanelor cu handicap pe perioada valabilitatii documentului care atesta încadrarea în grad de handicap.
(2) Dreptul la asistenta sociala sub forma de prestatii sociale se acorda din oficiu în toate cazurile în care persoana detinatoare de certificat de încadrare în grad de handicap se afla în plata în evidenta directiei generale de asistenta
sociala si protectia copilului.
(3) Pentru persoanele cu handicap grav si accentuat beneficiare de prestatii sociale la data intrarii în vigoare a legii, acordarea prestatiilor sociale se face din oficiu.
Art. 36
(1) Cererea pentru acordarea de prestatii sociale se înregistreaza fie la primaria localitatii de domiciliu sau de resedinta a persoanei cu handicap, fie la directiile generale de asistenta sociala si protectia copilului judetene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucuresti.
(2) Primaria va transmite directiilor generale de asistenta sociala si protectia copilului cererea si actele doveditoare în termen de 5 zile calendaristice de la data depunerii acestora.
(3) Actele doveditoare sunt urmatoarele:
a) copie de pe actul de identitate;
b) copie de pe documentul care atesta încadrarea în grad de handicap; în cazul în care exista diferente de nume între actul de identitate si certificat, se solicita actul care sa ateste schimbarea numelui;
c) declaratie pe propria raspundere privind tipul de venit.
(4) Prestatia sociala are caracter lunar, se acorda începând cu luna urmatoare depunerii cererii si înceteaza cu luna urmatoare celei în care persoana cu handicap nu mai îndeplineste conditiile care au dus la stabilirea dreptului.
(5) Stabilirea, suspendarea sau încetarea dreptului la asistenta sociala sub forma de prestatii sociale se face conform legii, în baza dispozitiei directorului executiv al directiei generale de asistenta sociala si protectia copilului judetene, respectiv locale a sectorului municipiului Bucuresti.
(6) Prestaţiile sociale rămase neîncasate de către persoana cu handicap decedată, reprezentând indemnizaţia şi/sau bugetul personal complementar pe luna în care a avut loc decesul, şi, după caz, prestaţiile sociale cuvenite şi neachitate până la deces se plătesc soţului supravieţuitor, copiilor, părinţilor sau, în lipsa acestora, celorlalţi moştenitori, în condiţiile dreptului comun.
(7) Sumele prevăzute la alin. (6) pot fi solicitate în cadrul termenului general de prescripţie.
(la data 15-feb-2010 Art. 36, alin. (5) din capitolul III, sectiunea 4 completat de Art. I, punctul 15. din Hotarirea 89/2010 )
SECT IUNEA 5: Accesibilitate Art. 37
În sensul prevederilor art. 61 lit. a) din lege, prin conceptul Acces pentru toţi se înţelege proiectarea şi executarea produselor, programelor şi serviciilor astfel încât să poată fi utilizate de orice persoană fără a necesita lucrări de adaptare.
(la data 15-feb-2010 Art. 37 din capitolul III, sectiunea 5 modificat de Art. I, punctul 16. din Hotarirea 89/2010 )
Art. 38
În sensul prevederilor art. 62 alin. (3) din lege, se suportă din bugetele autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale numai costurile lucrărilor necesare pentru realizarea adaptărilor prevăzute pentru bunurile proprietate publică sau privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale.
(la data 15-feb-2010 Art. 38 din capitolul III, sectiunea 5 modificat de Art. I, punctul 17. din Hotarirea 89/2010 )
Art. 39
În sensul prevederilor art. 64 alin. (6) lit. a) din lege, este necesară adaptarea cel puţin a unui vagon pentru fiecare garnitură de tren pentru a permite accesul persoanelor cu handicap care utilizează fotoliul rulant.
(la data 15-feb-2010 Art. 39 din capitolul III, sectiunea 5 modificat de Art. I, punctul 18. din Hotarirea 89/2010 )
Art. 40
(1) Cardul-legitimaţie pentru locuri gratuite de parcare, prevăzut la art. 65 alin. (3) din lege, are următoarele caracteristici:
a) dimensiuni: 106 mm/148 mm;
b) culoare: albastru-deschis, excepţie făcând doar simbolul alb al utilizatorului de fotoliu rulant, care va avea un fundal de culoare albastru-închis;
c) este plastifiat, excepţie făcând doar spaţiul rezervat semnăturii titularului, în partea stângă verso;
d) este împărţit pe verticală în două părţi, atât pe faţă, cât şi pe verso.
(la data 15-feb-2010 Art. 40, alin. (1) din capitolul III, sectiunea 5 modificat de Art. I, punctul 19. din Hotarirea 89/2010 )
(2) Partea din stânga fata contine:
a) simbolul utilizatorului de fotoliu rulant, având culoarea alb pe un fundal de culoare albastru-închis;
b) data la care expira cardul-legitimatie de parcare;
c) seria si numarul cardului-legitimatie de parcare;
d) denumirea si stampila autoritatii emitente.
(3) Partea din dreapta fata contine:
a) cuvintele "Card-legitimatie de parcare pentru persoanele cu handicap" scrise cu majuscule în limba româna; dupa un spatiu adecvat, cuvintele "Card-legitimatie de parcare" vor fi scrise cu caractere mici în celelalte limbi ale Uniunii Europene;
b) cuvintele "Model al Comunitatii Europene" în limba româna;
c) ca fundal, codul distinctiv al României: RO, încercuit de inelul celor 12 stele simbolizând Uniunea Europeana.
(4) Partea din stânga verso contine:
a) numele titularului;
b) prenumele titularului;
c) semnatura titularului sau alt însemn autorizat;
d) fotografia titularului.
(5) Partea din dreapta verso contine:
a) afirmatia "Acest card-legitimatie îndreptateste titularul la locurile de parcare special amenajate în România";
b) afirmatia "Atunci când va fi utilizat, cardul-legitimatie va fi afisat în partea din fata a vehiculului, astfel încât fata cardului-legitimatie sa fie clar vizibila pentru verificare".
(6) Cu exceptia situatiei prevazute la alin. (3), toate înscrierile vor fi facute în limba româna.
(7) În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotarâri, Autoritatea Nationala pentru Persoanele cu Handicap va emite ordin pentru implementarea unui format unic al modelului descris mai sus.
Art. 41
(1) Eliberarea cardurilor-legitimatie pentru locuri gratuite de parcare se face de catre autoritatile administratiei publice locale în termen de 30 de zile de la cererea persoanei cu handicap.
(2) În vederea asigurarii formalitatilor necesare, cererea persoanei cu handicap se poate înregistra dupa o perioada de 120 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotarâri.
(3) Cardul-legitimaţie de parcare pentru persoanele cu handicap este valabil pe perioada de valabilitate a documentului care atestă încadrarea în gradul de handicap.
(la data 15-feb-2010 Art. 41, alin. (2) din capitolul III, sectiunea 5 completat de Art. I, punctul 20. din Hotarirea 89/2010 )
CAPIT OLUL IV: Orientare, formare profesionala, ocupare si angajare în munca Art. 42
Salariul de bază minim brut pe ţară prevăzut la art. 78 alin. (3) lit. a) din lege este salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, stabilit prin hotărâre a Guvernului, în vigoare în luna pentru care se plăteşte suma datorată bugetului de stat în cazul neangajării persoanelor cu handicap.
(la data 15-feb-2010 Art. 42 din capitolul IV modificat de Art. I, punctul 21. din Hotarirea 89/2010 )
Art. 43
(1) În aplicarea prevederilor art. 78 alin. (3) lit. b) din lege, achiziţionarea produselor sau serviciilor de la unităţile protejate autorizate se realizează în baza unui acord de parteneriat, modelul acestuia fiind prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentele norme metodologice.
(2) Dovada achiziţionării produselor sau serviciilor de la unităţile protejate autorizate este reprezentată de contractul comercial, factura şi dovada plăţii.
(3) În baza acordului de parteneriat şi a contractului comercial se achiziţionează produse sau servicii realizate prin propria activitate a persoanei cu handicap angajate.
(4) În sensul prezentei legi, propria activitate a persoanei cu handicap angajate în cadrul unităţii protejate autorizate reprezintă ansamblul activităţilor realizate integral sau parţial de persoana cu handicap, în scopul obţinerii produsului comercializabil sau în scopul prestării serviciului.
(5) Activitatea persoanei cu handicap angajate se poate atesta prin contractul individual de muncă al persoanei cu handicap angajate, fişa de post a acesteia sau prin orice alt document emis de conducătorul unităţii protejate autorizate.
(la data 15-feb-2010 Art. 43 din capitolul IV modificat de Art. I, punctul 22. din Hotarirea 89/2010 )
Art. 44
Sunt considerate unitati protejate, în sensul legii:
a) operatorii economici cu personalitate juridica, indiferent de forma de proprietate si organizare, care au cel putin 30% din numarul total de angajati persoane cu handicap încadrate cu contract individual de munca;
b) sectii, ateliere sau alte structuri din cadrul operatorilor economici, institutiilor publice sau din cadrul organizatiilor neguvernamentale, care au gestiune proprie si cel putin 30% din numarul total de angajati persoane cu handicap încadrate si salarizate;
c) persoana fizica cu handicap autorizata potrivit legii sa desfasoare activitati economice independente, inclusiv asociatia familiala care are în componenta o persoana cu handicap. Sunt incluse aici si persoanele fizice cu handicap autorizate în baza unor legi speciale, care îsi desfasoara activitatea atât individual, cât si în una dintre formele de organizare ale profesiei.
Art. 45
(1) Unitatea protejata are obligatia ca pâna la data de 31 ianuarie a anului în curs pentru anul anterior sa prezinte Autoritatii Nationale pentru Persoanele cu Handicap raportul de activitate care trebuie sa cuprinda cel putin urmatoarele:
a) numarul persoanelor cu handicap angajate raportat la numarul total de angajati, pentru fiecare luna calendaristica;
b) domeniile în care lucreaza persoanele cu handicap angajate;
c) modalitatea de respectare a dispozitiilor legale referitoare la functionarea unitatilor protejate;
d) numărul de contracte încheiate în sensul prevederilor art. 78 alin. (3) lit. b) din lege.
(la data 15-feb-2010 Art. 45, alin. (1), litera D. din capitolul IV modificat de Art. I, punctul 23. din Hotarirea 89/2010 )
(2) În caz de neprezentare a raportului, presedintele Autoritatii Nationale pentru Persoanele cu Handicap va dispune suspendarea autorizatiei.
(3) Unitatea protejata careia i s-a suspendat autorizatia va putea solicita, în termen de 30 de zile de la data comunicarii, anularea masurii luate, prezentând în acest sens raportul de activitate.
(4) În cazul în care unitatea protejata nu prezinta acest raport în termenul precizat mai sus, presedintele Autoritatii Nationale pentru Persoanele cu Handicap dispune retragerea autorizatiei de functionare.
(5) Pentru anul 2006, raportul de activitate se va depune în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotarâri.
CAPIT OLUL V: Încadrarea în grad de handicap Art. 46
(1) Evaluarea persoanelor adulte cu handicap este un proces complex si continuu prin care sunt estimate si recunoscute particularitatile de dezvoltare, integrare si incluziune sociala a acestora. Procesul presupune colectarea de informatii cât mai complete si interpretarea acestora în scopul orientarii asupra deciziei si interventiei.
(2) Evaluarea este subordonata principiului interesului persoanei cu handicap, potrivit caruia orice decizie sau masura este luata numai în interesul acestei persoane, fiind inacceptabile abordarile întemeiate pe mila si pe perceptia persoanelor cu handicap ca fiind neajutorate.
Art. 47
Evaluarea prezinta urmatoarele caracteristici:
a) este axata pe potentialul de dezvoltare, integrare si incluziune sociala al adultului, evidentiaza ce stie si ce poate face adultul cu handicap, ce abilitati si deprinderi are sau poate dezvolta;
b) este bazata pe modelul social al abordarii dizabilitatii, presupunând o abordare integratoare a elementelor relevante: sanatate, grad de adaptare psihosociala, nivel de educatie, grad de dezvoltare a abilitatilor profesionale;
c) este unitara, în sensul ca opereaza cu aceleasi obiective, criterii, metodologii;
d) este efectuata în echipa, toti membrii echipei sunt implicati activ, fiecare lucrând complementar cu celalalt;
e) respecta drepturile si demnitatea persoanei cu handicap, precum si principiul "Nimic pentru noi, fara noi!" care constituie baza oricarei decizii luate în ceea ce priveste persoana cu handicap.
Art. 48
Domeniile obligatorii în care se desfasoara evaluarea sunt:
a) evaluarea sociala, asigurata de asistenti sociali;
b) evaluarea medicala, asigurata de medici de specialitate;
c) evaluarea psihologica, asigurata de psihologi;
d) evaluarea vocationala sau a abilitatilor profesionale, asigurata de psihopedagogi, instructori de educatie ori pedagogi de recuperare;
e) evaluarea nivelului de educatie, asigurata de psihopedagogi, instructori de educatie sau pedagogi de recuperare;
f) evaluarea abilitatilor si a nivelului de integrare sociala, asigurata de psihologi, psihopedagogi, pedagogi de recuperare sau asistenti sociali.
Art. 49
Serviciul de evaluare complexa va fi format din persoane care vor avea cel putin urmatoarele specializari: asistent social cu studii superioare, medic de specialitate, psiholog, psihopedagog, kinetoterapeut, instructor de educatie, pedagog de recuperare.
Art. 50
Serviciul de evaluare complexa a persoanelor adulte cu handicap are urmatoarele atributii principale:
a) efectueaza evaluarea/reevaluarea complexa a adultului cu handicap, la sediul propriu sau la domiciliul persoanei;
b) întocmeste raportul de evaluare complexa pentru fiecare persoana cu handicap evaluata;
c) recomanda sau nu încadrarea, respectiv mentinerea în grad de handicap a unei persoane, precum si programul individual de reabilitare si integrare sociala a acesteia;
d) avizează planul individual de servicii al persoanei cu handicap întocmit la nevoie de managerul de caz. Managerul de caz va înainta planul individual de servicii al persoanei cu handicap atât persoanei în cauză, cât şi reprezentantului serviciului public specializat din localitatea de domiciliu sau de reşedinţă a persoanei cu handicap;
(la data 15-feb-2010 Art. 50, litera D. din capitolul V modificat de Art. I, punctul 24. din Hotarirea 89/2010 )
e) evalueaza îndeplinirea conditiilor necesare pentru atestare ca asistent personal profesionist, întocmeste raportul de evaluare complexa si face recomandari comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap;
f) recomanda masurile de protectie a adultului cu handicap, în conditiile legii;
g) îndeplineste orice alte atributii prevazute de lege.
Art. 51
Revizuirea programului individual de reabilitare şi integrare socială se efectuează ori de câte ori este nevoie.
(la data 15-feb-2010 Art. 51 din capitolul V modificat de Art. I, punctul 25. din Hotarirea 89/2010 )
Art. 52
În cadrul directiilor generale de asistenta sociala si protectia copilului judetene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucuresti, functioneaza un secretariat care asigura lucrarile de secretariat ale comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap si care realizeaza legatura între comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap si serviciul de evaluare complexa.
CAPIT OLUL VI: Finantarea sistemului de protectie a persoanelor cu handicap Art. 53
(1) În sensul prevederilor art. 94 alin. (3) din lege, costul mediu lunar de întreţinere, stabilit anual prin ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap, cuprinde cheltuielile de personal şi cheltuielile cu bunuri şi servicii şi reprezintă valoarea de referinţă la nivel naţional pentru asistarea unei persoane adulte cu handicap în sistem rezidenţial.
(2) Fiecare consiliu judeţean sau local al sectoarelor municipiului Bucureşti va stabili, prin hotărâre, costul mediu lunar de întreţinere în centrele rezidenţiale publice de pe raza unităţii administrativ-teritoriale respective.
(3) Metodologia de stabilire a contribuţiei de întreţinere datorate de adulţii cu handicap asistaţi în centre sau de susţinătorii acestora se stabileşte prin ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap.
(la data 15-feb-2010 Art. 53 din capitolul VI modificat de Art. I, punctul 26. din Hotarirea 89/2010 )
Art. 54
(1) Organizaţiile prevăzute la art. 98 din lege pot primi sume de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, potrivit bugetelor de venituri şi cheltuieli aprobate anual, denumite în continuare sume.
(2) Sumele se vor utiliza pentru următoarele cheltuieli necesare funcţionării organizaţiilor:
a) cheltuieli de administrare;
b) cheltuieli pentru activităţi specifice de interes general.
(3) Cheltuielile de administrare prevăzute la alin. (2) lit. a) sunt următoarele:
a) cheltuieli de personal, în limita a două posturi la nivel de filială şi 5 posturi la nivel central;
b) cheltuieli de întreţinere, cu excepţia chiriilor, care reprezintă cheltuielile cu utilităţi: energie electrică, apă, canal, salubrizare, energie termică, cablu TV şi internet, două abonamente de telefonie, unul telefax şi unul mobil de grup la nivel central, şi câte unul telefax pentru fiecare filială.
(la data 29-nov-2012 Art. 54 din capitolul VI modificat de Art. I, punctul 1. din Hotarirea 1147/2012 )
Art. 541
(1) În sensul prezentelor norme metodologice, activitatea specifică de interes general reprezintă activitatea de importanţă socială sau utilă unei colectivităţi/unui grup, desfăşurată în conformitate cu misiunea, scopul şi obiectivele
stabilite prin statutul organizaţiei sau în interesul membrilor pe care aceasta îi reprezintă.
(2) Caracteristicile activităţii specifice de interes general sunt următoarele:
a) este definitorie pentru organizaţia care solicită suma, conform statutului său;
b) concură la îndeplinirea obiectivelor proprii;
c) se adresează unui anumit tip de beneficiari reprezentativi pentru grupul-ţintă specificat în statutul organizaţiei care solicită suma;
d) satisface nevoile şi interesele acestor beneficiari, este utilă celor cărora îi este destinată;
e) diminuează riscul de excludere socială a acestora şi creşte gradul de incluziune socială;
f) implică beneficiarii direcţi şi membrii comunităţii în organizare şi derulare, facilitând coeziunea şi solidaritatea socială;
g) nu urmăreşte obţinerea unui profit.
Art. 542
(1) Activităţile specifice de interes general pot fi:
a) activităţi cu caracter permanent;
b) activităţi de tip eveniment.
(2) Activităţile specifice de interes general cu caracter permanent sunt servicii indispensabile vieţii de zi cu zi a persoanelor cu handicap, specifice fiecărui tip de handicap în parte şi se clasifică după cum urmează:
a) tipărituri Braille, înregistrări de carte audio, masterizare de carte audio, publicaţii în format Braille, în format audio, în format vizual cu caractere mărite şi în format vizual obişnuit, tehnici de audio descripţie a documentarelor filmate şi a filmelor artistice româneşti, servicii şi programe sportive, servicii de cercetare şi identificare a handicapului vizual în rândul populaţiei, specifice tipului de handicap vizual;
b) servicii de comunicare în limbaj mimico-gestual, publicaţii în scriere obişnuită, specifice tipului de handicap auditiv;
c) servicii de identificare şi cercetare a tuturor situaţiilor de handicap şi a condiţiilor de sănătate handicapante, servicii de informare, consiliere şi promovare a persoanelor cu handicap, specifice Consiliului Naţional al Dizabilităţii din România, organizaţie de tip federaţie.
(3) Activităţile specifice de interes general de tip eveniment sunt activităţi cu desfăşurare limitată în timp, valabile pentru toate tipurile de handicap: seminare, expoziţii, cursuri, workshopuri, concursuri, conferinţe, spectacole.
Art. 543
(1) Cheltuielile pentru activităţile specifice de interes general prevăzute la art. 54 alin. (2) lit. b) sunt aprobate prin ordin al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale, pentru fiecare organizaţie, la solicitarea motivată a acesteia, în termen de maximum 30 de zile lucrătoare de la depunerea documentaţiei de către aceasta, în baza evaluării de către direcţiile de specialitate din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a proiectului activităţilor specifice depus de organizaţii la registratura acestuia, iar sumele aferente acestora se plătesc astfel:
a) lunar pentru luna precedentă, dar nu mai târziu de data de 27 a lunii, pe baza documentelor justificative de cheltuieli, pentru activităţi specifice de interes general cu caracter permanent;
b) după încheierea lor, pe baza documentelor justificative de cheltuieli, pentru activităţile specifice de interes general tip eveniment.
(2) În vederea obţinerii sumelor, organizaţiile depun la registratura Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, în fiecare an, după aprobarea bugetului acestuia, un dosar care cuprinde următoarele documente:
a) adresa de înaintare a documentaţiei pentru obţinerea sumelor;
b) statutul organizaţiei, însoţit de actele adiţionale;
c) raportul de activitate pe anul anterior, aprobat de adunarea generală a membrilor organizaţiei;
d) statul de funcţii;
e) contul de execuţie a bugetului de venituri şi cheltuieli;
f) bilanţul contabil şi dovada depunerii acestuia la administraţia financiară;
g) proiectul programelor organizaţiei, denumit în continuare proiectul, care cuprinde o descriere detaliată a activităţilor specifice de interes general ale acesteia, propuse pentru a fi suportate din sume, aprobat de adunarea generală a membrilor organizaţiei;
h) centralizatorul cu privire la repartizarea cheltuielilor aprobate prin buget pe cheltuieli administrative şi cheltuieli cu activităţile specifice de interes general.
(3) Descrierea activităţilor specifice de interes general cuprinde obligatoriu, pentru fiecare activitate, următoarele:
a) denumirea activităţii;
b) obiectivele urmărite;
c) o scurtă motivaţie a organizării/derulării activităţii respective;
d) rezultatele aşteptate;
e) costurile implicate de activitatea respectivă, atât cele suportate de organizaţie, cât şi cele solicitate din sume, defalcate pe tipuri de cheltuieli;
f) perioada de desfăşurare a activităţii;
g) statul de funcţii pentru fiecare dintre activităţile specifice de interes general.
(4) Fac excepţie de la prevederile alin. (2) documentele menţionate la lit. c) şi f), care trebuie depuse până la data de 15 mai a anului pentru care s-au solicitat sumele.
(5) Documentele prevăzute la alin. (2) lit. b) şi d) se depun în copii conforme cu originalele, certificate prin semnătură de către reprezentantul legal al organizaţiei.
Art. 544
(1) În vederea planificării bugetare, organizaţiile depun la registratura Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale proiectul activităţilor specifice şi estimarea cheltuielilor de administrare pentru anul următor, aprobate de adunarea generală a membrilor organizaţiei, până la data de 31 iulie a fiecărui an.
(2) Pot fi finanţate din sume cheltuieli pentru activităţile specifice de interes general, astfel:
a) pentru activităţi educative, culturale, sportive, concursuri şi seminare: transport şi cazare numai pentru persoanele cu handicap şi însoţitorii acestora, în conformitate cu limitele stabilite pentru personalul bugetar; taxe de participare, pentru persoanele cu handicap şi însoţitorii acestora; taxe de intrare la muzee şi săli de spectacol, pentru persoanele cu handicap şi însoţitorii acestora, în străinătate; plata arbitrului, instructorului, contravaloarea închirierii sălii, amenajării şi sonorizării; mediatizarea activităţii prin afişe, pliante şi anunţuri; materiale consumabile necesare desfăşurării activităţii; combustibilul pentru transportul persoanelor şi/sau al materialelor necesare desfăşurării activităţii cu
autoturismul aflat în dotarea organizaţiei sau autoturisme proprietate personală pentru transportul de persoane, conduse de însoţitori, cu condiţia ca însoţitorii să fie angajaţi permanenţi ai organizaţiei, conform limitelor de consum stabilite potrivit legislaţiei în vigoare;
b) pentru activităţi tip seminar/workshop: transport şi cazare;
c) pentru activităţi de informare şi creştere a gradului de accesibilizare la mediul informaţional şi comunicaţional - publicaţii, interpreţi de limbaj mimico-gestual şi surdocecitate: materiale consumabile necesare realizării obiectivelor activităţii - hârtie, carton, cleiuri, hârtie specială Braille, sisteme de legătorie, casete video, casete audio, CD-uri, DVD- uri, cerneluri; servicii şi materiale de întreţinere pentru aparatura de tipografie şi multiplicare; taxe poştale în vederea transmiterii publicaţiilor către membrii organizaţiei; servicii prestate de către persoane fizice sau juridice autorizate, în scopul realizării obiectivelor acestor activităţi; salarii pentru persoanele care participă la realizarea obiectivelor acestor activităţi, precum şi pentru interpreţii de limbaj mimico-gestual, cu condiţia ca aceştia să fie autorizaţi sau calificaţi.
(3) Cheltuielile ce pot fi susţinute din sume trebuie să îndeplinească următoarele criterii:
a) să fie indispensabile desfăşurării activităţilor respective;
b) să aibă o valoare în conformitate cu preţul de pe piaţă al bunului/serviciului respectiv;
c) să respecte prevederile legale în vigoare cu privire la limitele de cheltuieli utilizate în sistemul bugetar.
(la data 29-nov-2012 Art. 54 din capitolul VI completat de Art. I, punctul 2. din Hotarirea 1147/2012 )
Art. 55
În sensul prevederilor art. 99 din lege, sunt organizaţii neguvernamentale cu activitate în domeniul protecţiei persoanelor cu handicap cele care au în statut ca obiect de activitate protecţia şi asistenţa persoanelor cu handicap sau demonstrează aceasta prin experienţa anterioară.
(la data 15-feb-2010 Art. 55 din capitolul VI modificat de Art. I, punctul 28. din Hotarirea 89/2010 )
CAPIT OLUL VII: Dispozitii finale Art. 56
În cazul nerespectării dispoziţiilor art. 15 alin. (1), art. 18-20, art. 21 alin. (3) şi (4), art. 22, art. 23 alin. (1) şi (2),
art. 24, 30, 31, art. 34 alin. (3), art. 51 alin. (4), art. 55 alin. (1), art. 62-68, art. 69 alin. (1), art. 70, 78 şi 82 din lege, Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap constată contravenţiile şi aplică sancţiunile legale din oficiu sau sesizată de orice altă persoană.
(la data 15-feb-2010 Art. 56 din capitolul VII modificat de Art. I, punctul 29. din Hotarirea 89/2010 )
Art. 57
[textul Art. 57 din capitolul VII a fost abrogat la 15-feb-2010 de Art. I, punctul 30. din Hotarirea 89/2010] Publicat în Monitorul Oficial cu numarul 233 din data de 4 aprilie 2007
ANEXĂ: ACORD DE PARTENERIAT
Încheiat între:
1.Unitatea Protejată Autorizată .............................., cu sediul în ..........................., str. ..... nr. ...., bl. ...., sc. ...., ap.
......, sectorul/judeţul ......................., reprezentată de ................................., în calitate de ............................; şi
2.Autoritatea/instituţia publică/persoana juridică, publică sau privată ............, cu sediul în ........., str. ..... nr. ...., reprezentată de ........., în calitate de .............
La baza încheierii prezentului acord de parteneriat, denumit în continuare acord, se au în vedere:
1. Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
2. Hotărârea Guvernului nr. 268/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările şi completările ulterioare;
3. Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap nr. 60/2007 privind aprobarea Procedurii de autorizare a unităţilor protejate.
Obiectivul acordului
Prezentul acord are ca obiectiv asigurarea implicării persoanei cu handicap în realizarea produselor sau serviciilor oferite de unitatea protejată autorizată entităţii care optează pentru prevederile art. 78 alin. (3), lit. b) din Legea nr. 448/2006 republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Durata acordului
Prezentul acord se încheie pe o durată de un an de la data semnării. Prezentul acord se prelungeşte de drept cu aceeaşi perioadă dacă niciuna dintre părţi nu notifică încetarea cu cel puţin 30 de zile înainte de data expirării termenului pentru care a fost încheiat.
Responsabilităţile unităţii protejate autorizate
Unitatea protejată autorizată are următoarele responsabilităţi:
1. să implice persoana cu handicap, parţial sau integral, în activitatea de producţie sau furnizare de servicii din domeniul său de competenţă;
2. să pună la dispoziţia partenerului, la solicitarea acestuia, fişa de post a persoanei cu handicap, întocmită conform legislaţiei în vigoare, corespunzătoare pregătirii profesionale a persoanei cu handicap.
Responsabilităţile autorităţii/instituţiei publice/persoanei juridice, publice sau private:
1.să solicite fişa de post a persoanei/persoanelor cu handicap angajate; 2.să promoveze activitatea depusă de persoanele cu handicap angajate. Dispoziţii finale
1. Părţile prezentului acord vor depune toate eforturile pentru a rezolva pe cale amiabilă, prin tratative directe, orice neînţelegere sau dispută care se poate ivi între ei în cadrul sau în legătură cu îndeplinirea responsabilităţilor.
2. Dacă părţile nu reuşesc să rezolve în mod amiabil divergenţele, fiecare poate solicita ca disputa să se soluţioneze de către instanţele judecătoreşti competente.
3. Prezentul acord poate fi completat şi/sau modificat prin încheierea de acte adiţionale asumate de ambii parteneri. 4.Orice comunicare între părţi referitoare la îndeplinirea prezentului acord trebuie să fie transmisă în scris. Orice document scris trebuie înregistrat atât în momentul transmiterii, cât şi în momentul primirii.
5.Comunicările între părţi se pot face şi prin telefon, telegramă, telex, fax sau poştă electronică, cu condiţia confirmării în scris a comunicării.
Prezentul acord a fost încheiat astăzi, ........., în 2 (două) exemplare originale, câte un exemplar pentru fiecare partener.
(la data 15-feb-2010 Actul modificat de anexa 1 din Hotarirea 89/2010 )