Help Campus: concurs de soluții pentru proiectarea primei tabere din România dedicată copiilor cu autism și familiilor lor
Asociația Help Autism își dorește proiectarea primei tabere din România dedicată copiilor cu autism și familiilor acestora. Astfel, alături de OAR-Bucuresti, Asociația a inițiat primele demersuri pentru organizarea concursului de soluții „Help Campus”. În primele întâlniri din luna februarie s-a discutat concret despre ce trebuie și poate fi făcut pentru ca lucrurile să fie puse în mișcare.
Help Campus va fi prima tabăra din România care va fi realizată în baza unui concurs de soluții, având un juriu alcătuit din profesioniști și reprezentanți ai Asociației Help Autism.
Concursul de soluții va fi organizat în cadrul Anualei de Arhitectură București 2022, iar tema competiției va fi realizată de reprezentanții asociației AMAIS, asociație cu experiență de 7 ani în proiectare incluzivă, accesibilizare și proiecte sociale pentru persoane cu și fără dizabilități. Competiția va respecta toate standardele UIA și OAR pentru concursuri și va fi cu girul departamentului de concursuri al OARN.
Aplicarea principiilor de design incluziv presupune o cunoaștere a nevoilor beneficiarilor și implicarea lor în mai multe etape de pe parcursul întregului proces de proiectare. Un început al acestui proces de cunoaștere a însemnat discuții cu echipa Help Autism, terapeuții cu care lucrează și părinții.
Prima întâlnire a fost un dialog cu echipa de psihoterapeuți specializată în domeniul autismului, dialog necesar pentru a înțelege tehnicile de terapie și necesitățile spațiale în acord cu tema taberei. A doua întâlnire a fost cu familiile copiilor cu autism, pentru a înțelege și a integra în tema de concurs aspectele esențiale de familie și de a primi informații despre experiențele directe ale copiilor cu mediul construit.
Inițiativa de a crea experiența incluzivă Help Campus a plecat de la o situație a vieții de zi cu zi, sintetizată de HelpAutism:
„Copiii și adolescenții cu autism trăiesc adesea în izolare, nu au parte de experiențe pe care colegii de vârsta lor le trăiesc din plin. Peste 90% dintre adolescenții cu autism nu au fost niciodată plecați într-o excursie sau undeva fără părinții lor. Dacă sunt integrați într-o școală, de cele mai multe ori copiii cu autism nu merg în excursia cu clasa. Nevoile lor sunt diferite de ale colegilor, pentru a trăi o experiență nouă ei trebuie să fie pregătiți, iar o excursie de 2 zile poate fi atât de provocatoare pentru ei și pentru cei din jurul lor încât părinții sau cadrele didactice ajung să renunțe la a le oferi această șansă de socializare - esențială pentru dezvoltarea lor. În Help Campus ne dorim să trăiască prima lor tabără și să-i pregătim pentru taberele mixte cu colegii lor.”
Conform ultimului raport CDC (Centers for Disease Control and Prevention) - 1 copil din 44 care trăiește în America este diagnosticat cu autism. În România trăiesc peste 40 000 de persoane cu autism.
OAR București și HelpAutism, în parteneriat cu AMAIS, sunt alături pentru susținerea și integrarea unui mediu de viață și a unui context construit incluziv european necesar dezvoltării calității vieții și calității mediului construit.
Share pe Facebook |