1.              În expunerea de motive, dl. Pleșoianu justifică proiectul legislativ prin nevoia de restricționare a obținerii “recunoașterii statutului de utilitate publică și, implicit,  a accesului la resurse publice de funcționare și desfășurare a activității” ONG-urilor. 

Se pierde din vedere impactul important pe care mediul ONG din România îl are în societatea românească, indiferent că vorbim despre servicii sociale, drepturile omului, cultură, educație, mediu ș.a.m.d. 

Să nu uităm că toate aceste domenii sunt, în principal, în grija statului. Acesta nu găsește întotdeauna soluții corecte, concrete și eficiente, dovedind, de cele mai multe ori, o incapacitate în administrarea (la nivel macro sau micro) a problemelor apărute în societatea civilă. 

În acest context, considerăm nu doar că nu ar trebui restricționat accesul ONG-urilor la resursele publice, ci, dimpotrivă, ar trebui întărit parteneriatul public – privat. Statul trebuie să devină principalul susținător al mediului ONG prin mecanismele pe care le deține, netezind drumul de acțiune al acestora și nu blocându-l sau chiar sabotându-l. 

 2.              Se menționează în expunerea de motive faptul că, în prezent, aproximativ 130 de ONG-uri beneficiază de statutul de utilitate publică. Raportat la numărul mare de ONG-uri, aproximativ 25.000, organizațiile cu acest statut reprezintă un procent infim, care, așa cum am arătat anterior beneficiază de susținerea statului. 

Mai mult, chiar și în cazul obținerii acestui stătut de utilitate publică, beneficiile reale de care se bucură un ONG sunt destul de reduse sau inexistente. Aceste facilități se se concretizează, cel mai adesea, în alocarea unor spații necesare desfășurării activității. În acest context, raportul dintre ce oferă în mod concret statul unui ONG cu utilitate publică și condițiile pe care i le solicita să le îndeplinească, potrivit legii Pleșoianu, nu este doar unul disproporționat, ci unul complet incorect și abuziv. 

 3.              Pe de altă parte, noul proiect legislativ introduce ca termen de acordare a statutului de utilitate publică o perioadă de 5 ani, față de perioada nedeterminată, cum este acum. Se justifică această modificare prin “creșterea gradului de responsabilizare a ONG-urilor”.  

 Ori, să nu uităm că forma actuală  OG. nr. 26/2000 impune oricum o serie de condiții ONG-urilor care au obținut statut de utilitate publică, între care și următoarele: 

 a)              de a menține pe toată perioadă cât are stătut de utilitate publică cel puțin nivelul activității și performanțele care au determinat recunoașterea; 

 b)              obligația de a comunica autorității administrative competente orice modificări ale actului constitutiv și ale statutului, precum și rapoartele de activitate și situațiile financiare anuale; autoritatea administrativă are obligația să asigure consultarea acestor documente de către orice persoană interesată; 

 c)              obligația de a publică, în extras, în termen de 3 luni de la încheierea anului calendaristic, rapoartele de activitate și situațiile financiare anuale în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, precum și în Registrul național al persoanelor juridice fără scop patrimonial.  

Sancțiunea prevăzută de legea actuală în cazul nerespectării acestor condiții (dar și a celor inițiale, de la momentul depunerii dosarului de obținere a statutului de utilitate publică) este aceea de retragere a recunoașterii utilității publice, la propunerea autorității administrative competente sau a Ministerului Justiției. 

 În acest context, prin restrângerea termenului de funcționare de la “nedeterminat” la “5 ani”, legea Pleșoianu nu face decât să: 

-                 întrețină birocrația prin verificări succesive și periodice; 

-                 să oblige ONG-urile să aloce timp și resurse pentru a demonstra periodic că respectă în continuare condițiile legale, în loc să incumbe această obligație organelor statului de a demonstra că aceste obligații au fost încălcate. 

 4.             Legea Pleșoianu impune obligația ONG-urilor de a publica în Monitorul Oficial, de două ori pe an, “declarația de venituri și cheltuieli cu evidențierea persoanelor și activităților care generează aceste venituri”. 

Dl. Pleșoianu pierde din vedere faptul că un ONG este o entitate juridică, care se supune legilor fiscale ale statului român. Situația contabilă se depune periodic, iar orice organ de control interesat poate vedea care sunt sursele de venituri și încotro se duc cheltuielile, fără a fi necesară această birocrație inutilă, care poate îngreuna în special activitatea organizațiilor mari, ce dispun de venituri din zeci de mii de surse. 

Totodată, nu se ia în calcul dreptul persoanelor fizice la protecția datelor cu caracter personal, dar și la anonimat. Având în vedere faptul că cele mai multe venituri ale unui ONG vin din surse private, fiind susținute de persoane fizice, ar crea un haos general în activitatea acestor ONG-uri preocuparea de a obține consimțământul fiecărei persoane de a îi fi publicate datele cu caracter personal în Monitorul Oficial. Ca să nu mai vorbim de faptul că, în aceste condiții, multe dintre aceste persoane și-ar putea retrage susținerea financiară, având un impact negativ la bugetul de venituri al organizațiilor respective. 

Proiectul omite să menționeze cine ar trebui să suporte costurile cu publicarea unei asemenea declarații în Monitorul Oficial, în condițiile în care tariful de publicare este de 122 lei / pagină, cu mențiunea că listele cu persoanele care generează aceste venituri pot fi extrem de lungi. 

 5.             Și nu în ultimul rând, să nu uităm că Guvernul României, cel care cunoaște cel mai bine care este situația acestor ONG-uri  (cu sau fără utilitate publică) și cel care acordă statutul de utilitate publică și analizează dosarele depuse de organizații în acest sens, prin punctul de vedere oficial exprimat, a decis nesusținerea acestui proiect legislativ.