Ce este Body Moves the Brain?
Body Moves the Brain este o metodă de terapie ce vine în sprijinul persoanelor cu CES (cerințe educaționale speciale), cărora le este dificil să se integreze în mediul social. Obiectivul său este acela de recuperare a întârzierilor prezente în viața lor, cu scopul de-a le facilita un grad de independență cât mai ridicat.
Body Moves the Brain are la bază implicarea corpului în manipularea obiectelor și vizează nevoile bazale de dezvoltare, precum: mișcarea, explorarea, jocul, relaționarea, independența, dobândirea abilităților în ritmul propriu. Metoda pune accent pe crearea unui cadru de terapie hrănitor din punct de vedere emoțional, pentru copil, apelând la empatie, răbdare, bucurie și reguli de siguranță. Lucrul cu ajutorul metodei ia în considerare un mediu în care primele cereri făcute către copil să aibă în vedere abilități minime, pe care le deține deja, având ca obiectiv familiaritatea răspunsurilor. Sunt facilitate experiențe pozitive, care să-i dea copilului încredere în sine și dorința de-a se implica în activitate.
Care sunt avantajele metodei?
-
Copilul are libertate de expresie: poate să se manifeste cu tot ceea ce este, și nu doar cognitiv.
-
Se concentrează pe primul limbaj experimentat de copil (limbajul obiectelor, al fenomenelor și al contextelor) și încearcă să acceseze lucrurile pe care el le-a învățat deja.
-
Satisface mai amplu nevoile copiilor (mișcare, diversitate, senzorialitate etc. ).
-
Facilitează un cadru în care terapeutul poată să întrevadă mai clar ce și cum înțelege copilul.
- Îi oferă copilului contexte pe care le memorează și care devin tot atâtea instrumente mentale sau formule de calcul pentru creierul său.
Ce aparatură folosește metoda?
Scopul aparatelor utilizate în cadrul metodei este de-a menține copilul prezent, atent și conștient pe durata activității de învățare. Aparatele ajută în diferite grade la atingerea obiectivelor din procesul de recuperare. Unele cultivă starea de siguranță, esențială pentru socializare. Altele sunt axate pe apariția limbajului receptiv, pe identificarea de obiecte, pe dezvoltarea și achiziția limbajului verbal, pe emiterea de mesaje funcționale ori pe deprinderea categorisirii și tot așa.
Pentru a lucra cu nevoile persoanei implicate și pentru a deschide procesul de învățare, este nevoie să-i fie transmis copilului în mod repetat un mesaj. Aparatele pot face asta în mod implicit. Datorită structurii sale, mesajul implicit al aparatelor are o influență diferită în funcție contextul de învățare în care este pus. Prin urmare, față de unele situații de învățare sau programe are o influență mică, iar față de alte situații de învățare poate avea o influență mai consistentă sau chiar mare. Gradele de influență sunt date de structura aparatelor, care constituie o traducere a mesajelor pe care le primește copilul.
Cine a inventat metoda?
Inventatorii metodei sunt Irina Bujor și Alex Pleșca. Experiența și filosofia lor sunt descrise chiar de aceștia, în continuare.
Sunt Irina Bujor, psihoterapeut și absolventă a Facultății de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității din București, precum și a masterului de Psihoterapii Cognitiv- comportamentale și a unei serii întregi de cursuri pentru abordarea problemelor emoționale și comportamentale cu care se confruntă familia, copiii și adolescenții.
Sunt coordonator de programe ABA și fac parte din echipa Asociației Help Autism din 2014. În această echipă de suflet, am avut parte de multe experiențe minunate de cunoaștere, dezbatere și cercetare ce au vizat găsirea celor mai potrivite soluții pentru nevoile copiilor cu TSA și CES.
Mă bucură să susțin și să încurajez micile schimbări care duc, în timp, la deblocări și progrese. Sunt pasionată de exprimarea autentică și creativă, astfel găsesc utilă în intervenția terapeutică îmbinarea poveștilor, a desenului, picturii, muzicii și a creațiilor din combinarea materialelor (plastilină, lego, mici obiecte, marionete). Am ca obiective terapeutice să aduc claritate, echilibru în acțiuni, să organizez pașii spre recuperare și să susțin împlinirea lor.
Mă împlinește contribuția pe care o pot avea la îmbunătățirea calității vieții persoanelor cu cerințe și nevoi speciale. În Body Moves the Brain am pus experiența formării mele profesionale ca psihoterapeut, a conferințelor, cursurilor și a practicii mele. La fel ca noi toți, copiii cu TSA, cu CES au mare nevoie de a fi conținuți emoțional, acceptați și îndrumați, iar această metodă este un spațiu în care ei pot explora obiecte, relații dintre obiecte, propriile ideile cu ajutorul obiectelor, cât și nevoile lor emoționale.
Eu sunt Alex Pleșca. Mai mult Alex decât Pleșca și chiar mai mult altceva decât Alex. Încă lucrez la acest aspect și observ că și lumea este un fel de „altceva“ față de cum credem inițial, și asta se repetă încontinuu. E tot timpul altceva și, în același timp, aceeași, iar asta reprezintă sursa unui soi de bucurie împletită cu greu.
Să începem cu începutul. Perioada școlii generale a însemnat pentru mine mai mult fotoliul urcat cu greu în prunul înalt din curtea blocului, de unde puteam vedea totul altfel. Cu picioarele pe pământ, carnetul de note, cravata de pionier și jocurile corecte în spațiile potrivite, pentru mine a fost un pic mai greu.
Mai târziu, în loc de Liceul de Arte Plastice, am intrat al doilea la Liceul de Mecanică Fină, dar am rămas cu inima la artă. Experiența a fost foarte benefică și, după un timp, m-am transferat la Seminarul Teologic din București. Exercițiul palpabilului și al impalpabilului m-au ajutat să fac progrese în legătură cu acest „altceva“.
Apoi au urmat Facultatea pentru studiul Istoriei religiilor și al civilizațiilor, profesoratul la nivelul claselor 1-8, administrarea unei firme și Facultatea de Psihologie. În ultimii nouă ani, am rămas implicat în descoperirea modalităților prin care am putea ajunge mai aproape de copiii cu nevoi speciale. Și observ că descoperim mereu „altceva“ și „alteceva“.
Și acesta este, pentru mine, un lucru încurajator.
Cum s-a născut ideea?
În discuțiile terapeuților despre un copil cu nevoi speciale, am observat că spațiul relației cu acesta capătă un fel de formă în mintea lor. Fiecare dintre ei apela la ea și o exterioriza prin cuvinte pentru a contribui la construirea planului de lucru împreună cu echipa din care făcea parte. Ne-a atras atenția în mod special nevoia noastră, a terapeuților, de-a face comparații, în încercarea de-a fi mai expliciți. Întrebarea s-ar contura astfel: „De ce avem reflexul de-a ne raporta la formele palpabile, atunci când nu înțelegem ceva mai puțin palpabil?“ Și invers.
Părea plauzibil ca, și pentru copil, relația cu fiecare terapeut, ca și relația cu noțiunile care i se predau, să capete de asemenea o formă în mintea sa. Astfel, indiferent de unghiul din care privim, totul este îmbrăcat într-o formă.
Ideea care se contura treptat a fost că orice abordare reușită depindea de descoperirea și administrarea formei celei mai potrivite pentru posibilitățile de procesare ale copilului. Aceasta părea să fie de găsit undeva între palpabil și impalpabil, într-o multitudine de nuanțe, iar neclaritatea și instabilitatea au început să dispară odată cu expresia clarificatoare: „muliplele niveluri de materializare ale unei noțiuni“. La aceasta am ajuns datorită unei forme geometrice care poate fi comparată foarte bine cu un drum în perspectivă.
Fiind la început de drum, am înțeles că suntem dependenți de-a materializa în multe feluri conținuturile, și asta am și făcut! Pe de altă parte, obiectele din jur pe care le ignorăm au devenit glasuri care au ceva mai mult de spus și de la care aveam de învățat. Compar toată această aventură cu arheologia și o trăiesc ca pe o expediție către prima limbă pe care am învățat-o. Cu siguranță, nu era cea pe care o rosteau cei din jurul meu în perioada în care eram preverbal.
De aceea, mă întreb: atunci când fac comparații este ca și când aș cere ajutor obiectelor, fenomenelor, contexteleor, trupurilor? Așa am ajuns să cer ajutor mai mult și susținut obiectelor, fenomenelor, contextelor, trupurilor! Așa s-a născut Body Moves the Brain.