Alice-Melania Seiferth
Terapeut ABAAm absolvit Facultatea de Psihologie și am urmat studiile universitare de master în domeniul Psihologie clinică, hipnoză și intervenții terapeutice de scurtă durată, precum și programul de formare în Terapie comportamentală aplicată la copiii cu tulburare de spectru autist. Sunt psiholog cu drept de liberă practică, atestat de Colegiul Psihologilor din România, în specialitatea psihologie clinică, iar în prezent mă specializez în psihoterapie cognitiv-comportamentală.
Asociația Help Autism înseamnă pentru mine șansa de a aduce o contribuție la evoluția copiilor cu minți aparte, lucrând alături de profesioniști extraordinari, atât terapeuți, cât și coordonatori dedicați și implicați, care își practică meseria cu pasiune.
Dintotdeauna mi-a plăcut să interacționez și să lucrez cu copiii. Am foarte mare încredere în potențialul lor, în capacitatea lor de dezvoltare și de adaptare. Fiecare copil reprezintă pentru mine o lume infinită de posibilități, pe care încerc să o descopăr la fiecare pas.