Trofeul Generozității 2019 - o ediție în care deschidem uși

Trofeul Generozității este evenimentul nostru anual de gală. Trofeul Generozității este despre puterea noastră de a fi atenți la nevoile copiilor cu autism și generoși în sprijinul pe care îl oferim. Ediția de anul acesta, a VII-a are loc luni, 18 noiembrie, la Hotel JW Marriott - partenerul nostru de câțiva ani buni.

Evenimentul este un spectacol despre umanitate în două acte: o gală de premiere a celor mai buni prieteni ai copiilor cu autism și un eveniment caritabil în care vă aducem și mai aproape de noi.

Citeşte mai mult

Trofeul Generozității 2017, 15000 euro pentru susținerea copiilor cu autism

Joi, 9 noiembrie, Asociația Help Autism a organizat cea de-a cincea ediție a evenimentului dedicat sponsorilor, partenerilor și voluntarilor asociației. Trofeul Generozității s-a bucurat, și în acest an, de prezența a peste 150 de invitați, prieteni vechi și noi, susținători ai cauzei copiilor speciali. Au celebrat încă un an în care cei 500 de copii ai asociației au făcut progrese în drumul către recuperare, iar prin campaniile de conștientizare societatea a început să înțeleagă că autismul există, iar copiii cu acest diagnostic au dreptul la o viață normală.  

Citește mai mult

Gala Generozității organizată de Asociația HELP Autism și-a desemnat laureații

Cum te-ai simți dacă ai asista la un concert al câștigătoarei X Factor, Andrada Precup, cu dopuri de urechi? Sau dacă ai servi cina folosind bețișoarele chinezești, legat la ochi? Ori dacă ar trebui să ții pasul cu Petrișor Ruge, unul dintre cei mai cunoscuți dansatori și coregrafi ai României, având dificultăți motrice?

Inconfortabil, incomod, depășit - așa se simt Edy, Anastasia, Carol, Vlad, Darius, Patricia, Robert, Ioana, Daniel, Radu, Rareș și Runa, cei 12 protagoniști ai primul spot publicitar incluziv și accesibilizat în limbaj mimico-gestual, difuzat în premieră la Gala Generozității.

Gala Generozitatii 768x512

Citeşte mai mult
Latest articles
C
Nu sunt invizibil: GABRIEL

În luna aprilie am invitat familia să facă vizibile poveștile copilului lor cu minte aparte. În primul articol din miniseria Nu sunt invizibil aflăm povestea lui Gabriel.

Începutul unei Călătorii

Eu sunt Gabriel, am 5 ani și vreau să împărtășesc cu voi o parte din lumea mea, din ceea ce simt și ce visez în fiecare zi.

 

CITEŞTE MAI MULT