Sute de ore de terapie dăruite copiilor cu autism prin evenimente sportive

Aşa cum se întâmplă de câţiva ani încoace, şi în această toamnă, asociaţia Help Autism a ales o metodă mai puţin convenţională de a promova conştientizarea autismului şi a finanţa programele de terapie pentru cei 485 de copii pe care îi susţine.

Astfel, prin implicarea în două astfel de evenimente sportive, Rocket Bike Fest şi Bucharest Marathon, asociaţia a reuşit să mobilieze sute de persoane şi să strângă fonduri pentru tot atâtea ore de terapie de recuperare pentru copiii cu Tulburare de Spectru Autist.

 

„Conştientizarea autismului se adresează tuturor, de aceea încercăm să accesăm cât mai multe medii în care să facem cunoscut mesajul copiilor speciali. Dacă primăvară este în general dedicată mediului cultural, prin concertul de muzică clasică devenit deja tradiţie “Suflet în culori”, în fiecare toamnă facem apel către pasiontii de mişcare şi evenimente sportive”spune Daniela Bololoi, președinte Help Autism

De 5 ani, Rocket Bike Fest este cel mai mare eveniment sportiv dedicat conştientizării autismului, din România.

Ajuns la cea de-a VIII-a ediţie, concursul de ciclism cross country organizat de Asociaţia Help Autism aduce, an de an, în Pădurea Cernica sute de voluntari, sponsori şi concurenţi uniţi în jurul cauzei copiilor cu autism. În ultima zi a lunii septembrie, câteva sute de pasionaţi de ciclism şi fapte bune s-au aliniat la startul Rocket Bike Fest. Anul acesta, traseele celor 8 curse pentru pasionaţi de toate vârstele au fost pregătite de campionul la MTB, Velodrom şi Ciclocross, Răzvan Jugănaru iar zeci de sponsori, din mai multe domeniide activitate, au susţinut din nou evenimentul cu sponsorizări în bani ori premii pentru câştigători. În cele 8 ediţii, Rocket Bike Fest a însemnat mai mult de 3400 concurenţi şi peste 6800 participanţi care au conştientizat că autismul este printre noi şi au aflat povestea copiilor pentru care acceptarea, integrarea şi sprijinul comunităţii înseamnă şansa unui viitor.

 rocket

Federaţia Română de Fotbal s-a alăturat cauzei copiilor speciali

Bucurându-se de popularitate la scară largă, fotbalul a devenit un important vehicul de promovare a cauzelor sociale, iar interesul forurilor sportive internaţionale pentru susţinerea unor cauze s-a extins şi în România. Federaţia Română de Fotbal s-a alăturat eforturilor de integrare a copiilor cu autism şi în cadrul unui parteneriat încheiat cu Asociaţia Help Autism, promovează, prin sport, integrarea copiilor speciali şi dreptul lor la o viaţă cât mai aproape de normalitate. Că primă activitate a iniţiativei, la începutul lunii octombrie, 25 de copii cu autism din centrele asociaţiei, au făcut cunoştinţă cu fotbalul, chiar pe unul dintre terenurile complexului Naţional Arena. Acţiunea a fost desfăşurată sub formă unei ore de socializare în care copiii au fost implicaţi în diverse activităţi care să îi ajute să interacţioneze unii cu ceilalţi şi să îşi dezvolte abilităţile de mobilitate şi coordonare.

 frf1

Maratonul Internaţional ne învaţă despre implicare civică

Pe 14 şi 15 octombrie, Help Autism a fost, pentru cea de-a treia oară, cauză asociată a celui mai mare eveniment sportiv din România, Maratonul Internaţional Bucureşti. În cele 3 ediţii în care a deținut acest statut, peste 1200 de alergători au ales să susţină cauza copiilor sprijiniți de Help Autism. Prin direcţionarea unui procent din taxele de participare şi fundraising pe platfomele de crowdfunding, aceștia au dăruit 550 de ore din terapia de recuperare care să-i ajute pe copiii speciali în drumul lor către normalitate.

 maraton1

FacebookShare pe Facebook