Regulament înscriere beneficiari program „Părinte pentru Părinte 2015 - 2016”

Art. 1. Organizator înscriere

Art.1.1 „Părinte pentru Părinte” denumit în continuare Program, este organizat de Asociaţia Help Autism, cu sediul în str. Burdujeni nr.3, Sector 3, București, având cod de înregistrare fiscal 26590428. În vederea desfășurării programului, Asociația Help Autism organizează selecția beneficiarilor.

Art.1.2. Decizia de derulare a selecției conform regulilor din prezentul regulament este finală și obligatorie pentru persoanele înscrise în program.

Art.1.3. Organizatorul îşi rezervă dreptul de a modifica oricare din condițiile stabilite în prezentul regulament în perioada desfășurării programului, din motive întemeiate, dar nu înainte de a anunţa publicul despre aceste modificări, prin afisarea pe site-ul www.helpautism.ro

Art. 2. Descriere program. Obiectiv. Durată. Locul desfăşurării.

Art.2.1. Programul poartă denumirea „Părinte pentru Părinte”.

Art 2.2. În cadrul programului „Părinte pentru Părinte”, 25 de copii vor beneficia de un program de recuperare intensiv, gratuit în cadrul Centrului Help Autism de la Casa Soarelui sector 3 și Centrului Help Autism din str. Delea Noua nr.36 sector 3 din București. Programul intensiv de recuperare va consta în ore de terapie specifică, pentru copiii afectați de TSA, de luni până vineri, începând cu data de 2 martie 2015 până la data de 29 februarie 2016.

 

Art.2.3. Programului se desfăşoară în perioada 17 februarie – 1 martie 2015 după următorul calendar:

  • 17 - 27 februarie 2015 - primirea aplicațiilor
  • 28 februarie 2015 – studierea și selectia aplicațiilor
  • 1 martie 2015 - afișarea rezultatelor
  • 2 martie 2015 – 29 februarie 2016 – derularea programului în centrele Help Autism

Art.2.4. Ultima zi de înscriere în selecție este 27 februarie 2015, ora 24:00, cu excepția situației în care termenul de aplicație în program va fi prelungit.

Art. 2.5. Comisia de evaluare este constituită din 5 membri ai Comitetului de Părinți.

Art.2.6. Înscrierea în program de către familiile care solicită susținere se poate face prin doi pași:
Pasul 1: înscrierea online, prin completarea modulul de inscriere din pagina principala a site-ului www.helpautism.ro
Pasul 2: depunerea dosarelor conținând documentele menționate în regulament, trimiterea lor prin poștă la Centrul Help Autism, situat pe Str, Delea Noua nr. 36, până pe 27 februarie 2015 sau trimiterea documentelor pe email la contact@helpautism.ro.
Vor fi luate în considerare doar înscrierile care sunt însoțite de următoarele documente:

  • Copie buletin părinți (și certificat divorț sau deces în cazul familiei monoparentale)
  • Copie certificat căsătorie
  • Copie certificat naștere copil
  • Copie diagnostic medical psihiatru
  • Copie evaluări psihologice și grafice dezvoltare
  • Copie analize medicale, în situația în care copilul a fost supus unor proceduri medicale de tipul: RMN, ecografie, CT, EKG, etc

Acestea pot fi trimise în format electronic pe adresa contact@helpautism.ro sau direct la centrul mentionat mai sus.

Art. 3. Beneficiar program

Art. 3.1. Beneficiari ai programului vor fi 25 de copii selectați de comisia de evaluare a programului.

Art.3.2. Beneficiar al Programului „Părinte pentru Părinte” poate fi orice copil conform celor de mai jos:

  • Vârsta maximă de 4 ani,
  • Domiciliu în București sau localitățile limitrofe, prioritate la înscrierea în program având locuitorii Sectorului 3;
  • Provine dintr-o familie care nu își permite să plătească terapia copilului.

Și una dintre cele trei situații:

a) Fără diagnostic de la un medic psihiatru,
b) Cu diagnostic recent de la un medic psihiatru, care să indice TSA, însă nu este prins într-un program de terapie specifică,
c) Cu diagnostic care să indice TSA și care a beneficiat de terapie specifică, dar care nu mai poate susține terapia.

Art. 3.3. Definire beneficiar program

Copilul care poate fi beneficiar al programului, este acel copil care are următoarele tulburări:

  • limbajul este inexistent după vârsta de 1 an și 6 luni sau are limbaj deficitar și neraportat la context – copilul vorbește, însă fără a răspunde solicitării venite din partea părintelui sau a altui adult, verbalizarea se reduce la cuvinte simple și repetative, neînțelese în mare parte de adult,
  • lipsa contactului vizual – nu privește părintele în ochi, sau contactul vizual este deficitar – privește foarte rar părintele în ochi, doar dacă solicitarea vine din partea lui și nu privește decât arareori persoane străine,
  • comportament neadecvat – pare că nu înțelege când i se explică și face numai ceea ce vrea, fără a asculta deloc îndrumările părintelui,
  • nu are sentiment de frică, rușine, teamă, afecțiune, sau sunt mult reduse, uneori parcă înțelegând ce se petrece în jurul lui, alteori nu,
  • nu răspunde la comenzi simple de genul „adu-mi mărul” și pare mereu preocupat de ceva, însă de orice altceva decât îi solicită adultul,
  • este agitat și nu reușește să stea mult într-un loc, sau din contră este mult prea cuminte și static, părând că nu are nevoie niciodată de nimic,
  • trece cu prea multă ușurință de la o activitate la alta și nu încheie aproape niciodată o activitate.

Beneficiar al Programului „Părinte pentru Părinte” este în egală măsură și copilul, care nu întrunește decât parțial sau aproape deloc specificațiile de mai sus, în sensul că verbalizează, înțelege solicitările adultului, dar pare a fi extrem de neascultator și indisciplinat, fiind într-o mișcare continuă; nu se poate concentra pe o activitate mult timp, fiind mereu parcă distrat.

Art.4. Dreptul şi condiţiile de participare

Art.4.1. De Programul „Părinte pentru Părinte” poate beneficia orice copil cu vârsta cuprinsă între 1 și 4 ani, al cărui părinte sesizează parțial sau total caracteristici din cele precizate mai sus in articolul 3.3, care prezintă un diagnostic de TSA/întârziere în dezvoltare neuro-psihică și/sau motorie, al cărui familie a completat formularul online de pe pagina www.helpautism.ro și a trimis documentele prezentate în art. 2.6. până la data de 27 februarie 2015, ora 24:00 și care a fost acceptat ca beneficiar al programului de către comisia de evaluare.

Art. 4.2. Fiecare înscriere, prin completarea formularului, înseamnă acordul părinților de fotografiere și filmare a minorului în interiorul cadrul Centrului HelpAutism de la Casa Soarelui si Centrului HelpAutism din str. Delea Noua nr.36 sau la evenimentele organizate, pentru a le folosi în diverse materiale de promovare sau pentru presă în scopul diseminării activităților și conștientizării autismului în rândul comunității.

Art.5.Modalitate validare și acceptare a copilului în program

Art. 5.1. Pentru a se putea înscrie copilul în program, părintele trebuie să completeze formularul on-line de pe site-ul www.helpautism.ro și să depună dosarul cu documentele menționate în Art. 2.6. online la contact@helpautism.ro, prin poștă sau fizic, la Centrul Help Autism, situat pe Str. Delea Nouă nr. 36 până la data de 27 februarie 2015.

Art.5.2. Validarea înscrierilor și evaluarea dosarelor se va face în data de 28 februarie 2015 de către comisia de evaluare, conform articolelor 3, 4 si 5.1 din prezentul regulament.

Art.5.3. Anunțarea listei finale de beneficiari, se va face în data de 1 martie 2015, pe website-ul asociației www.helpautism.ro și pe contul de facebook al Asociației Help Autism.

Art.6. Întreruperea Programului

Organizatorii își rezervă dreptul de a întrerupe înscrierea în program, acesta făcându-se în limita locurilor disponibile și a fondurilor necesare acoperirii costurilor de desfășurare.

Art.7. Regulamentul campaniei

Regulamentul programului este afișat și disponibil pe site-ul www.helpautism.ro, pe toată perioada de desfășurare a programului.

Orice întrebări și sesizări având ca obiect Programul „Părinte pentru Părinte”, pot fi trimise pe adresa contact@helpautism.ro.

Asociația HelpAutism.

logo-helpautism

FacebookShare pe Facebook