Terapie gratuită şi în 2017 prin programul „Părinte pentru Părinte”

Programul “Părinte pentru Părinte” a fost iniţiat de asociaţia Help Autism în anul 2014 iar în cei 3 ani de desfăşurare peste 100 de copii au beneficiat de terapie gratuită zilnică, timp de 12 luni. Fondurile necesare susţinerii programului provin din contribuţia celor 400 de părinţi ai asociaţiei care an de an aleg să direcționeze parte din fondurile colectate pentru terapia propriilor copii, pentru susţinerea familiilor aflate la început de drum în lupta cu acest diagnostic.

În ediția 2017 a programului „Părinte pentru Părinte, 37 de copii diagnosticați cu TSA, vor beneficia de un program de recuperare intensiv, gratuit, în cadrul Centrelor Help Autism din București. 

 

 

 

 

Înscrierea în program a familiilor care solicită susţinere se poate face prin doi paşi:

Programul se va desfășura în două etape conform următorului calendar:

ETAPA I începe pe data de 15 noiembrie și se va finaliza cu includerea in programul gratuit a 20 copii.

  • 15 - 30 noiembrie 2016 - primirea aplicațiilor
  • 05 decembrie 2016 – 15 ianuarie 2017 – evaluarea și selectia aplicațiilor
  • 16 ianuarie 2017 - afișarea rezultatelor

8 dintre copiii selectati in aceasta etapă vor fi incluși în programul de terapie în „Centrul de Zi și Recuperare Copil cu Handicap Harap Alb” din sectorul 4.

ETAPA a II a  începe pe data de  16 ianuarie și se va finaliza cu includerea în programul gratuit a 17 copii.

  • 16 ianuarie - 16 februarie 2017 - primirea aplicațiilor
  • 17 februarie - 28 februarie 2017 - evaluarea și selectia aplicațiilor
  • 1 martie 2017 - afișarea rezultatelor

Pentru mai multe detalii despre Proiectul "Părinte pentru Părinte", vă rugăm accesați link-urile de mai jos:

Programul „Părinte pentru Părinte” a fost distins, în cadrul Galei Societății Civile 2015, cu două premii I la categoriile „Originalitate” și „Educație, Învățământ, Cercetare”, Help Autism fiind astfel singura asociație premiată la două categorii distincte ale galei pentru același proiect.

Invalid Input
Invalid Input
Invalid Input
Invalid Input
Invalid Input
Invalid Input
Invalid Input
Invalid Input
Invalid Input
Invalid Input
Invalid Input
Invalid Input
Invalid Input

FacebookShare pe Facebook