4 nominalizări pentru Help Autism la Gala Națională a Voluntarilor

Asociația Help Autism este nominalizată la 4 secțiuni în cadrul Galei Naționale a Voluntarilor 2014 ce va avea loc pe 12 decembrie 2014. Competiția din acest an este organizată sub sloganul „Voluntariatul devine o tradiție.”, și are ca tema principală Tradițiile Românești. În cadrul Galei Naționale a Voluntarilor, juriul va alege și premia cei 22 de câștigători ai celor 4 categorii și 22 de secțiuni, iar publicul va alege favoritul pentru un premiu special de popularitate.

Asociația Help Autism este printre finaliștii de anul acesta la 4 secțiuni:

Proiectul de voluntariat al anului în domeniul educație - Hai să fim prieteni!

32 de copii diagnosticați cu tulburare din spectrul autist au participat în perioada noiembrie 2013 - ianuarie 2014 la ateliere de socializare. Copii au făcut astfel pasul important de la dobândirea abilităţilor de autonomie prin terapie spre integrarea în învăţământul de masă prin ateliere de socializare în grupuri mixte copii tipici-copii cu autism pentru depăşirea dificultăţilor de socializare. Alături de ei, familiile lor au fost consiliate, sprijinite şi indrumate în a continua intervenţia asupra copiilor în timpul liber, pentru optimizarea rezultatelor terapiei de socializare. 

Proiectul de voluntariat al anului în domeniul social - Centrul Casa Soarelui

Proiectul Centrul Casa Soarelui urmărește îmbunătățirea vieții copiilor cu tulburare de spectru autist și a părinților lor prin creșterea accesibilității la serviciile de terapie și de consiliere și la o educație incluzivă în învățământul de masă. Dezvoltat împreună cu D.G.A.S.P.C sector 3, proiectul Casa Soarelui nu ar fi fost posibil fără implicarea a 300 de părinți și terapeuți voluntari ai Asociației Help Autism care au privit mai departe de afecțiunea propriului copil și au făcut posibil dezvoltarea și sustenabilitatea Centrului Casa Soarelui.

Voluntarul anului în domeniul sport și recreere - Pieter Wessel

Pieter Wessel este olandez, consultant fiscal și partener la Deloitte, tată a doi copii, maratonist pasionat și fundraiser. Pieter Wessel își dorește ca fiecare copil să primească această șansă, de a fi fericit, de a înțelege lumea în care trăiește și de a se bucura de o viață normală. Astfel, prin competițiile sportive la care a participat alergând și pedalând (Bucharest International Marathon, Bucharest International, Half-Marathon, Eindhoven Half Marathon, Rotterdam Marathon, 1000km Balkan Charity Challenge, Prague Marathon, London Marathon), prin însemnătatea și amploarea lor s-au transformat în adevărate campanii de fundraising de succes pentru Asociația Help Autism

Voluntarul Junior al anului – Mălin Bololoi

Diagnosticat la vârsta de 2 ani cu tulburare de spectru autist, după o muncă asiduă, stimulare permanentă, educație specială și multe altele, Mălin a reușit să recupereze pașii pierduți și mai mult, a devenit o călăuză a copiilor, o stea plină de speranță pentru părinții copiilor cu autism și o inspirație pentru societatea civilă. De 5 ani Mălin ne dă un exemplu de viața excepțional prin implicarea în activitățile Asociației, în special în atelierele de socializare organizate periodic de Help Autism pentru copiii cu autism, alături de alți copii tipici, ajutând copiii cu TSA să dobândească abilitățile de socializare, să-i integreze în activități de ludoterapie, să pedaleze pe biciclete și să se distreze.

Pentru fiecare categorie (Voluntarul anului, Proiectul de Voluntariat al anului, Coordonatorul de Voluntari al anului și Centrul de Voluntariat al anului) se va acorda Premiul Publicului pentru cel mai votat voluntar/proiect/coordonator/centru. Publicul poate vota proiectul favorit până pe 9 decembrie accesând următorul link: http://www.galavoluntarilor.ro/finalisti

Câștigătorii vor fi anunțați și premiați la Gala din 12 decembrie 2014.

Gala Națională a Voluntarilor este organizată de Federația VOLUM, alături de Federația Fundațiilor Comunitare, Ministerul Tineretului și Sportului și companiile partenere.

Asociația Help Autism

logo-helpautism

FacebookShare pe Facebook