Ce este autismul? Tulburarea care afectează peste 30.000 de copii români

Autismul este o afecțiune considerată drept una dintre cele mai frecvente tulburări ale copilăriei, mai frecventă decât cancerul infantil, diabetul infantil şi sindromul Down. Statisticile internaționale recente estimează că 1 din 44 de copii au primit diagnosticul de autism in Statele Unite , iar datele înregistrate în ultimii ani în România indică o creștere continuă a numărului acestora.

Este o tulburare de dezvoltare care afectează comunicarea și comportamentul. Deși poate fi diagnosticat la orice vârstă, se spune că este o tulburare de dezvoltare, deoarece simptomele apar, în general, în primii doi ani de viață. Autismul implică toate palierele de dezvoltare, cognitiv, comportamental, motricitate grosieră, motricitate fină, practic sunt afectate toate laturile care privesc dezvoltarea normală a unui copil.

Autismul este cunoscut ca fiind o tulburare "de spectru" deoarece există o mare variație în tipul și severitatea simptomelor experimentate. Apare în toate grupurile etnice, rasiale și economice. Deși poate fi o tulburare care durează toată viața, tratamentele și intervențiile terapeutice pot îmbunătăți simptomele și capacitatea de funcționare a unei persoane. Autismul nu este o boală, ci o tulburare de comportament, din acest motiv diagnosticul nu poate fi pus prin analize de sânge, analize ADN sau alte investigații clinice. Singurul mod prin care un medic psihiatru în pediatrie pune diagnosticul de autism este prin observarea comportamentului copilului. De obicei, TSA poate fi diagnosticat în mod fiabil până la vârsta de doi ani. De aceea, implicarea părintelui este esențială, pentru că el trebuie să observe primul dacă apare ceva anormal în dezvoltarea celui mic.

Semnale de alarmă pentru părinţi

Primele semne care pot indica o Tulburare de Spectru Autist sunt vizibile încă din perioada în care copilul este sugar. Nu îşi caută mama cu privirea, nu se uită după obiectele care se mișcă, nu arată cu degetul, nu răspunde cu zâmbet la zâmbet, nu gângureşte, nu răspunde la sunetele scoase de adulţi, nu reacționează la expresiile faciale ale celor din jur, nu râde şi nu-şi manifestă bucuria, nu rostește niciun cuvânt, toate acestea pot reprezenta indicii ale unei tulburări.
Există însă şi situaţii în care copilul se dezvoltă normal până la vârsta de 2 ani, are toate abilitățile necesare vârstei sale: merge, vorbeşte, interacţionează firesc, iar brusc, în jurul vârstei de 2 ani, îşi pierde toate aceste achiziții.

Diagnosticare Precoce

Intervenția timpurie este cheia obținerii unor rezultate optime pentru copiii cu autism. Terapia pentru TSA ar trebui să înceapă cât mai curând posibil după diagnostic. Intervenția timpurie pentru TSA este importantă deoarece o terapie adecvată poate reduce dificultățile, ajutându-i în același timp să învețe noi abilități și să profite la maximum de punctele lor forte.
Oamenii de știința au demonstrat ca perioada maxima de dezvoltare a creierului uman se afla undeva intre vârsta de 0 si 3 ani, fapt ce sugerează într-un mod cat se poate de evident ca perioada în care trebuie să se înceapă intervenția terapeutică trebuie să se găsească undeva în acest interval.

 

REPERE DE DIAGNOSTICARE PRECOCE A AUTISMULUI:

  • 1. Este în cea mai mare perioadă a timpului anxios şi speriat;
  • 2. Îşi acoperă urechile cu mâinile atunci când se aud anumite zgomote;
  • 3. Uneori este autoagresiv sau agresiv cu cei din jur;
  • 4. Uneori manifestă teamă nejustificată;
  • 5. Nu manifestă nevoia de afecțiune;
  • 6. Are reacţii anormale faţă de stimuli normali;
  • 7. Când este dus într-un loc necunoscut nu manifestă interes pentru explorarea mediului;
  • 8. Are probleme de alimentație sau de somn;
  • 9. Manifestă aversiune faţă de schimbări şi se manifestă prin crize de plâns;
  • 10. Are anumite reacţii corporale repetitive cum ar fi bătutul din palme sau legănatul;
  • 11. Nu reacționează la anumite tonalități ale vocii;
  • 12. Uneori aveți impresia că nu aude atunci când vorbiți cu el;
  • 13. Nu imită expresiile faciale sau gestuale;
  • 14. Lipsește comunicarea non-verbală;
  • 15. Nu încearcă să vă atragă în activităţile lui;
  • 16. Nu se uită la lucrurile pe care le priviți şi dumneavoastră;
  • 17. Nu priveşte spre un obiect pe care îl indicați;
  • 18. Nu răspunde atunci când este strigat pe nume;
  • 19. Nu imită ceea ce faceți;
  • 20. Îşi fixează privirea spre un punct fix şi o menţine mai mult de 1 minut;
  • 21. Nu răspunde la instrucțiuni simple („hai la mama”, „vino la mine”);
  • 22. Nu vă aduce obiectele indicate de dumneavoastră;
  • 23. Are comportamente repetitive faţă de anumite obiecte (exemplu: învârte roțile de la mașinuțe foarte mult timp);
  • 24. Nu urmărește cu privirea persoanele sau obiectele care se mișcă în câmpul lui vizual;
  • 25. Are o hipersensibilitate la sunete, unele dintre ele provocând crize de plâns şi nimic din ceea ce faceți nu îl calmează;
  • 26. Începe să plângă fără un motiv pe care să-l puteți depista, iar aceste episoade de plâns durează o perioada îndelungată;
  • 27. Este dificil de calmat atunci când plânge;
  • 28. Evită de cele mai multe ori contactul vizual atât cu dumneavoastră cât şi cu ceilalţi;
  • 29. Nu întinde mâinile atunci când vreți să îl luați în braţe;
  • 30. Zâmbeşte foarte rar sau deloc;
  • 31. Nu reacționează atunci când îi acordați atenție;
  • 32. Adoptă posturi bizare;
  • 33. Nu îi place să fie atins sau luat în braţe;
  • 34. Uneori pare insensibil la durere;
  • 35. A încetat să mai folosească anumite cuvinte pe care înainte le folosea.
  • 36. Copilul nu răspunde la solicitările adultului (decât când "vrea") şi pare că nu aude sau nu înţelege ceea ce i se cere;
  • 37. Copilul protestează în momentul în care i se cere ceva şi se insistă pentru primirea unui răspuns;
  • 38. Jocul îi este marcat de un caracter stereotip (foloseşte obiectele sau jucăriile mereu în același fel, de exemplu: le închide/deschide, bate cu obiectele în anumite locuri, le învârte etc)
  • 39. Copilul nu foloseşte obiectele în scopul lor uzual (le linge, scutură, plimbă sticle pe care le umple şi le golește etc);
  • 40. Prezintă probleme de alimentație şi probleme ale somnului;
  • 41. Nu dorește să folosească cuvinte cu sens de comunicare;
  • 42. Merge pe vârfuri;
  • 43. Ecolalia (repetarea la nesfârșit a unor sunete, cuvinte, reclame tv etc);
  • 44. Poate să nu observe când pleacă şi când vine părintele de la serviciu.

Dacă vă regăsiți copilul ca prezentând câteva din simptomele de mai sus şi dacă asta se întâmplă cu o frecvență şi o intensitate mică, motivele de îngrijorare sunt minime, dar dacă regăsiți în comportamentul copilului multe din caracteristicile din listă, probabil are nevoie de ajutor suplimentar.

Importanța terapiei în autism

Tulburarea de spectru autist poate să apară în orice familie, indiferent de rasă, etnie, zonă geografică sau nivel de educație. Nu se poate vindeca, dar cu intervenție timpurie intensivă, până la 50% dintre copiii cu autism pot duce o viaţă independentă.

Prin terapie, copilul învăţa, într-un mod structurat, cum să vorbească, cum să se comporte, cum să fie independent. Fără terapie simptomele autismului se agravează în timp. De aceea neintegrarea copilului diagnosticat într-un program individualizat de terapie specifică îl privează de toate aceste achiziții, acest copil riscând să se transforme, în final, într-un adult neintegrat şi de cele mai multe ori, instituționalizat.

FacebookShare pe Facebook