În ultima vreme se observă din ce în ce mai multe disfuncționalități la nivelul aparatului fonoarticulator, care fac intervenția logopedică din ce în ce mai dificilă. Prin procesul de intervenție generală logopedică, ce presupune miogimnastica aparatului fonoarticulator, a maxilarelor, a limbii, buzelor și obrajilor și echilibrul inspir-expir, ajungem inconștient să tratăm efectele și nu cauzele, lucrul care îngreunează procesul logopedic. 

Aceste cauze, asupra cărora o să reflectăm în următoarele rânduri se referă la tulburările orofaciale miofuncționale. 

Paskay, în 2012, definește tulburările orofaciale miofuncționale ca fiind acele disfuncționalități ale feței și ale gurii, care afectează în mod direct sau indirect mestecatul, înghițitul, vorbirea, ocluzia dinților, mișcările maxilarelor, igiena orală, estetică feței, precum și creșterea și dezvoltarea scheletului. Osul este un organ viu și este modelat pe parcursul vieții de către obiceiurile pe care le avem, obiceiuri care pot fi sănătoase pentru organismul nostru sau obiceiuri proaste care impactează negativ sănătatea noastră. 

În tulburările orofaciale miofuncționale avem următoarele disfuncționalități la nivelul musculaturii limbii și maxilarelor, la nivelul respirației și la nivelul frenului. 

În primul rând, limba este un organ complex, compus din 4 mușchi extrinseci și 4 mușchi intriseci, în total 8 mușchi, responsabili pentru mișcările în actul de masticație, deglutiție și de vorbire. Orice nedezvoltare corespunzătoare a vreunui mușchi afectează negativ prin apariția malocluziilor, efectele continuând asupra actului de masticație și de deglutiție, până la afectarea simetriei feței. Principalii mușchi slăbiți responsabili de aceste deformări sunt mușchiul masser, bucinator și mușchiul orbicular de la nivelul buzelor, care nu permite închiderea corectă a buzelor. Maxilarele sunt susținute de către 2 perechi de mușchi aflați pe interior care ajută la crearea paternului rotativ de masticație sau mișcărilor stânga dreaptă și 2 mușchi pe exterior pe ambele părți, care permit mișcarea de sus jos a mandibulei. 

Tot în cadrul acestor disfuncționalități intră și respirația pe gură, cea corectă fiind respirația nazală, în care gură este perfect închisă. O respirație incorectă pe gură duce la creșterea polipilor nazali și ai amigdalelor, îngustarea cavității nazale, îngustarea și alungirea în sus a valului palatin, deformează dentiția superioară având o formă de “V”, creșterea și dezvoltarea deficitara a dinților, atrofiază mușchii limbii, alergii, rinite s.a.  

 Frenurile constituie inserturi musculare, în număr de 3, două labiale și unul lingual. În situații particulare, acestea afectează funcționalitatea normală, din cauza poziției neadecvate. Aceste situații particulare afectează nou-născutul, cu repercusiuni asupra dezvoltării armonioase a întregului organism în ceea ce privește: alimentația, fonatia, fizionomia, autocurățirea și generând probleme ortodontice și sociale. 

Din punct de vedere logopedic, aparatul fonoarticulator cuprinde cavitățile sublaringale și anume traheea, bronhiile, plămânii, diafragma, musculatură intercostala, musculatură toracică și cavitățile supralaringiale care sunt date de faringe, cavitatea bucală și cavitatea nazală. 

Făcând o comparație între componentele aparatului fonoarticulator și disfuncționalitățile orofaciale miofuncționale menționate anterior, putem observa cu ușurință legătură dintre acestea. 

Producerea vocii se realizează prin musculatură diafragmei și musculatură intercostala care se contracta pentru a expira și se relaxează pentru a inspira. Fluxul de aer intră în organism pe nas și parcurge traiectul vocal, bronhiile și traheea, apoi cavitatea laringiană, iar în momentul emiterii vocii corzile vocale încep să vibreze ceea ce duce la producerea sunetului. Cavitatea bucală are rol decisiv în producerea vorbirii, prin componentele sale limbă, buze, obraji, dinți și văl palatin. Având în vedere conformația naturală a poziționării limbii, mandibulei, valului palatin, buzelor și dinților acestea influențează aerul inspirat pe nas și expirat prin această zonă, modelând astfel sunetele articulate. Însă, în situația unor disfuncționalități la nivelul acestor componente, actul de vorbire are de suferit și apar tulburările de voce, tulburările de pronunție s.a., asupra cărora se intervine în procesul logopedic.

În scopul depistării și intervenției precoce asupra acestor disfuncționalități, încă din stadiile lor incipiente, avem o serie de semne și simptome care indică tulburările orofaciale miofuncționale: 

• respirație pe gură 
• gură deschisă 
• limbă la vedere 
• dificultăți de masticație 
• mușchi faciali disfuntionali 
• polipi nazali și sau amigdale mărite 
• apnee 
• malocluzii 
• carii și boli ale gingiilor
• vălul palatin îngust și înalt 
• disfuncții craniofaciale 
• hipotonie la nivelul mușchilor feței 
• dificultăți de articulare 
• tinitus 
• bruxism  
• limbă poziționată în partea de jos a gurii 
• sforăit 
• disfuncții ale tubului lui Eustache 
• dificultăți de alimentație la sugari, nu suge sânul 
• postură deficitara a capului și sau a întregului corp 

Datorită acestor semne și simptome menționate în rândurile de mai sus, putem face o evaluare și trage un semnal de alarmă asupra unor disfuncționalități de natură orofaciale miofunctionale. Fiecare caz este diferit, gradul afecțiunii este diferită, afecțiunile sunt diferite de caz la caz, iar planul de intervenție specializat trebuie să fie cât mai amplu și să se realizeze pe cât mai multe paliere, pentru a trata în primul rând cauzele.  

Diagnosticul diferențial este compus din rezultatele obținute la consult ORL, informațiile colectate de la doctorul ortodont, doctorul somnolog, alergolog și imunolog s.a. 

Bibliografie:

1. Paskay, OMD: Orofacial Myofunctional Disorders, Assesment, prevention and treatment, JOAS 2012
2. Carolina Bodea Hategan, Logopedia: Tulburarile de limbaj. Structuri deschise
3. Patrick McKeown, Close Your Mouth: Buteyko Clinic Handbook for perfect Health
4. https://draristide.ro/