Centrul Casa Soarelui sprijinit de United Way România
Extinderea activității pentru Centrul de diagnoză precoce și servicii integrate în autism Casa Soarelui
„Casa Soarelui - Centru de diagnoză precoce și servicii integrate în autism” deschis de Asociația Help Autism în parteneriat cu D.G.A.S.P.C. sector 3, își intensifică în 2015 activitatea prin parteneriatul cu United Way România, oferind servicii de diagnostic gratuit pentru 100 de copii, terapie individualizată pentru 20 dintre aceștia și cursuri de informare pentru părinți și cadre didactice.
„Finanțarea primită de la United Way ne permite să ne extindem activitatea și beneficiarii Help Autism. Anul trecut am oferit servicii de terapie gratuită zilnică pentru 23 de copii, iar acest parteneriat ne permite dezvoltarea ariei de servicii. Astfel, în 2015, 100 de copii vor primi șansa la recuperare printr-un diagnostic pus la timp, pentru 20 dintre aceștia planul individualizat de terapie se va realiza la centrul Casa Soarelui, restul urmând să fie integrați într-un program de recuperare la domiciliu sau direcționați către alte centre.” - spune Adriana Bălșanu, psiholog și coordonator al centrului.