ADHD este o afecțiune cronică ce afectează milioane de copii și care continuă adesea la vârsta adultă. ADHD include o combinație de probleme persistente, cum ar fi dificultatea de a menține atenția, hiperactivitatea și comportamentul impulsiv. Tulburările de tip deficit de atenție şi hiperactivitate sunt manifestări la fel de frecvente ca în trecut, însă această problemă nu era remarcată şi dezbătută atât de stringent ca astăzi. Oricare dintre noi, ocazional, poate avea dificultăți în concentrarea și menținerea atenției. Pentru unele persoane, însă, aceste dificultăți sunt foarte persistente și interferează zilnic cu munca, cu relațiile sociale, cu viața de familie, astfel încât sunt privite ca o tulburare psihiatrică.

O întrebare frecventă după un diagnostic de TSA este‚ Care este cauza autismului?.

Știm că nu există o singură cauză a autismului. Cercetările sugerează că autismul se dezvoltă în urma unei combinații de influențe genetice și non-genetice, sau de mediu.

Aceste influențe par să crească riscul ca un copil să dezvolte autism. Cu toate acestea, este important de reținut că riscul crescut nu este același lucru cu cauza. De exemplu, unele modificări genetice asociate cu autismul pot fi găsite și la persoanele care nu au această tulburare. În mod similar, nu toți cei expuși la un factor de risc de mediu pentru autism vor dezvolta tulburarea. De fapt, cei mai mulți nu o vor face.

Consensul în rândul principalilor cercetători în domeniul autismului este că predomină factorii genetici. Factorii de mediu despre care s-a afirmat că ar contribui la autism sau că ar exacerba simptomele acestuia, sau care ar putea fi importanți de luat în considerare în cercetările viitoare includ: anumite alimente, boli infecțioase, metale grele, solvenți, gaze de eșapament diesel, bifenili policlorurați, ftalați și fenoli utilizați în produsele din plastic, pesticide, substanțe ignifuge bromurate, alcool, fumat și droguri interzise.

Nu te da bătut! Fiecare comportament nou dobândit este un pas înainte! 

Deși este imposibil să prezici cum va fi copilul tău în viitor, cum se va dezvolta, ce achiziții va avea și în ce măsura va recupera întârzierile pe care le are, faptul că îi ești alături și îl susții este poate cea mai importantă piesă din puzzle.

Majoritatea părinţilor ai căror copii au fost diagnosticaţi cu TSA, au trecut prin momente dificile, prin stări de panică, de ruşine, de neputinţă, de atragerea negativă a atenţiei, în unele din cele mai banale situaţii precum ieşitul din casă, mersul la magazin, plimbarea prin parc, intratul înapoi în casă, mersul în vizită. Aceste crize au în spate diferite stări de frustrare cauzate de comunicarea deficitară.

Autismul este o afecțiune considerată drept una dintre cele mai frecvente tulburări ale copilăriei, mai frecventă decât cancerul infantil, diabetul infantil şi sindromul Down. Statisticile internaționale recente estimează că 1 din 44 de copii au primit diagnosticul de autism in Statele Unite , iar datele înregistrate în ultimii ani în România indică o creștere continuă a numărului acestora.

Este o tulburare de dezvoltare care afectează comunicarea și comportamentul. Deși poate fi diagnosticat la orice vârstă, se spune că este o tulburare de dezvoltare, deoarece simptomele apar, în general, în primii doi ani de viață. Autismul implică toate palierele de dezvoltare, cognitiv, comportamental, motricitate grosieră, motricitate fină, practic sunt afectate toate laturile care privesc dezvoltarea normală a unui copil.

Autismul este cunoscut ca fiind o tulburare "de spectru" deoarece există o mare variație în tipul și severitatea simptomelor experimentate. Apare în toate grupurile etnice, rasiale și economice. Deși poate fi o tulburare care durează toată viața, tratamentele și intervențiile terapeutice pot îmbunătăți simptomele și capacitatea de funcționare a unei persoane. Autismul nu este o boală, ci o tulburare de comportament, din acest motiv diagnosticul nu poate fi pus prin analize de sânge, analize ADN sau alte investigații clinice. Singurul mod prin care un medic psihiatru în pediatrie pune diagnosticul de autism este prin observarea comportamentului copilului. De obicei, TSA poate fi diagnosticat în mod fiabil până la vârsta de doi ani. De aceea, implicarea părintelui este esențială, pentru că el trebuie să observe primul dacă apare ceva anormal în dezvoltarea celui mic.

Semnale de alarmă pentru părinţi

Primele semne care pot indica o Tulburare de Spectru Autist sunt vizibile încă din perioada în care copilul este sugar. Nu îşi caută mama cu privirea, nu se uită după obiectele care se mișcă, nu arată cu degetul, nu răspunde cu zâmbet la zâmbet, nu gângureşte, nu răspunde la sunetele scoase de adulţi, nu reacționează la expresiile faciale ale celor din jur, nu râde şi nu-şi manifestă bucuria, nu rostește niciun cuvânt, toate acestea pot reprezenta indicii ale unei tulburări.
Există însă şi situaţii în care copilul se dezvoltă normal până la vârsta de 2 ani, are toate abilitățile necesare vârstei sale: merge, vorbeşte, interacţionează firesc, iar brusc, în jurul vârstei de 2 ani, îşi pierde toate aceste achiziții.

Diagnosticare Precoce

Intervenția timpurie este cheia obținerii unor rezultate optime pentru copiii cu autism. Terapia pentru TSA ar trebui să înceapă cât mai curând posibil după diagnostic. Intervenția timpurie pentru TSA este importantă deoarece o terapie adecvată poate reduce dificultățile, ajutându-i în același timp să învețe noi abilități și să profite la maximum de punctele lor forte.
Oamenii de știința au demonstrat ca perioada maxima de dezvoltare a creierului uman se afla undeva intre vârsta de 0 si 3 ani, fapt ce sugerează într-un mod cat se poate de evident ca perioada în care trebuie să se înceapă intervenția terapeutică trebuie să se găsească undeva în acest interval.

REPERE DE DIAGNOSTICARE PRECOCE A AUTISMULUI:

• 1. Este în cea mai mare perioadă a timpului anxios şi speriat;
• 2. Îşi acoperă urechile cu mâinile atunci când se aud anumite zgomote;
• 3. Uneori este autoagresiv sau agresiv cu cei din jur;
• 4. Uneori manifestă teamă nejustificată;
• 5. Nu manifestă nevoia de afecțiune;
• 6. Are reacţii anormale faţă de stimuli normali;
• 7. Când este dus într-un loc necunoscut nu manifestă interes pentru explorarea mediului;
• 8. Are probleme de alimentație sau de somn;
• 9. Manifestă aversiune faţă de schimbări şi se manifestă prin crize de plâns;
• 10. Are anumite reacţii corporale repetitive cum ar fi bătutul din palme sau legănatul;
• 11. Nu reacționează la anumite tonalități ale vocii;
• 12. Uneori aveți impresia că nu aude atunci când vorbiți cu el;
• 13. Nu imită expresiile faciale sau gestuale;
• 14. Lipsește comunicarea non-verbală;
• 15. Nu încearcă să vă atragă în activităţile lui;
• 16. Nu se uită la lucrurile pe care le priviți şi dumneavoastră;
• 17. Nu priveşte spre un obiect pe care îl indicați;
• 18. Nu răspunde atunci când este strigat pe nume;
• 19. Nu imită ceea ce faceți;
• 20. Îşi fixează privirea spre un punct fix şi o menţine mai mult de 1 minut;
• 21. Nu răspunde la instrucțiuni simple („hai la mama”, „vino la mine”);
• 22. Nu vă aduce obiectele indicate de dumneavoastră;
• 23. Are comportamente repetitive faţă de anumite obiecte (exemplu: învârte roțile de la mașinuțe foarte mult timp);
• 24. Nu urmărește cu privirea persoanele sau obiectele care se mișcă în câmpul lui vizual;
• 25. Are o hipersensibilitate la sunete, unele dintre ele provocând crize de plâns şi nimic din ceea ce faceți nu îl calmează;
• 26. Începe să plângă fără un motiv pe care să-l puteți depista, iar aceste episoade de plâns durează o perioada îndelungată;
• 27. Este dificil de calmat atunci când plânge;
• 28. Evită de cele mai multe ori contactul vizual atât cu dumneavoastră cât şi cu ceilalţi;
• 29. Nu întinde mâinile atunci când vreți să îl luați în braţe;
• 30. Zâmbeşte foarte rar sau deloc;
• 31. Nu reacționează atunci când îi acordați atenție;
• 32. Adoptă posturi bizare;
• 33. Nu îi place să fie atins sau luat în braţe;
• 34. Uneori pare insensibil la durere;
• 35. A încetat să mai folosească anumite cuvinte pe care înainte le folosea.
• 36. Copilul nu răspunde la solicitările adultului (decât când "vrea") şi pare că nu aude sau nu înţelege ceea ce i se cere;
• 37. Copilul protestează în momentul în care i se cere ceva şi se insistă pentru primirea unui răspuns;
• 38. Jocul îi este marcat de un caracter stereotip (foloseşte obiectele sau jucăriile mereu în același fel, de exemplu: le închide/deschide, bate cu obiectele în anumite locuri, le învârte etc)
• 39. Copilul nu foloseşte obiectele în scopul lor uzual (le linge, scutură, plimbă sticle pe care le umple şi le golește etc);
• 40. Prezintă probleme de alimentație şi probleme ale somnului;
• 41. Nu dorește să folosească cuvinte cu sens de comunicare;
• 42. Merge pe vârfuri;
• 43. Ecolalia (repetarea la nesfârșit a unor sunete, cuvinte, reclame tv etc);
• 44. Poate să nu observe când pleacă şi când vine părintele de la serviciu.

Dacă vă regăsiți copilul ca prezentând câteva din simptomele de mai sus şi dacă asta se întâmplă cu o frecvență şi o intensitate mică, motivele de îngrijorare sunt minime, dar dacă regăsiți în comportamentul copilului multe din caracteristicile din listă, probabil are nevoie de ajutor suplimentar.

Importanța terapiei în autism

Tulburarea de spectru autist poate să apară în orice familie, indiferent de rasă, etnie, zonă geografică sau nivel de educație. Nu se poate vindeca, dar cu intervenție timpurie intensivă, până la 50% dintre copiii cu autism pot duce o viaţă independentă.

Prin terapie, copilul învăţa, într-un mod structurat, cum să vorbească, cum să se comporte, cum să fie independent. Fără terapie simptomele autismului se agravează în timp. De aceea neintegrarea copilului diagnosticat într-un program individualizat de terapie specifică îl privează de toate aceste achiziții, acest copil riscând să se transforme, în final, într-un adult neintegrat şi de cele mai multe ori, instituționalizat.

Sindromul Rett este o tulburare genetică rară neurologică și de dezvoltare care este diagnosticată în perioada copilăriei. Aceasta afectează modul în care se dezvoltă creierul, cauzând o pierdere progresivă a abilităților motorii și a vorbirii. Această tulburare afectează în principal fetele.

Tulburările din spectrul autismului sunt un grup de dizabilităţi de dezvoltare care pot cauza deficienţe sociale, de comunicare şi de comportament. Există mai multe tipuri de autism, care se caracterizează prin manifestări diferite, care pot afecta fiecare persoană în mod diferit şi pot varia în intensitate. În cazul acestor tulburări este esenţial ca diagnosticul să se formuleze corect cât mai rapid pentru că cu cât intervenţia se face de la o vârstă mai mică, cu atât şansele copilului la recuperare cresc.

Identificarea precoce a condiţiei va fi urmată de tratamentul şi terapia adecvată pentru un parcurs optim spre recuperare. În situaţia în care nu se intevine la timp persoana căreia i se pune un diagnostic de autism poate întâmpina dificultăţi sociale, de învăţare sau emoţionale.