Copiii și adulții cu autism, cu o dezvoltare cognitivă scăzută și cu abilități de comunicare slab dezvoltate pot experimenta provocări intense. Însă, prin sprijinul familial oferit cu răbdare, consecvență și cu multa afecțiune, persoanelor cu autism sever li se pot îmbunătăți exponențial calitatea vieții și gradul de independență.
Copiii cu TSA au în general mari dificultăți în interacțiunea socială, exprimarea interesului față de persoanele cu care intră în contact și adesea adresarea întrebărilor poate fi o etapă greu de parcurs în procesul de recuperare.
Alex are 10 ani și este un băiat vesel, perseverent și mândru de reușitele lui. De la 6 ani vine zilnic la terapie, în centrul Help Autism Delea Nouă. Când a venit prima dată era nonverbal. Alex, terapeutul lui, povestește că își strângea pumnii, se ridica pe vârfuri și cu capul în sus și își strigă nemulțumirea – i-a spus poziția rachetei.
Copiii cu autism, mai mult decât oricine, caută să aibă o structură, predictibilitate în activități, să știe la ce se așteaptă în decursul zilei, cât durează și când se termină.
Coerența și predictibilitatea ajută copilul se simtă liniștit, în siguranță, încrezător că deține controlul asupra a ceea ce se va întâmpla. Dar când apar schimbările, copiii cu autism pot avea reacții comportamentale diverse precum retragere, comportamente repetitive, crize de plâns sau chiar manifestări ale agresivității.
Abordarea terapeutică cea mai potrivită în Tulburarea hiperkinetică și de atenție (ADHD) este cea multimodală, în care există o abordare multidisciplinara: medicală, psihologică și educațională. Studiile privind efectele pe termen lung ale intervenție terapeutice au arătat că cele mai bune rezultate s-au obținut la copiii care au primit ambele tipuri de intervenție simultan (atât medicamentoasă, cât și comportamentală).
De cele mai multe ori, părinții sunt primii care observă faptul că micuțul lor are comportamente neobișnuite, comparativ cu ceilalți copii. Aceste nereguli sunt confirmate, de obicei, de pediatrul care observă în mod periodic copilul, în timpul consultului de rutină. De obicei, medicul pediatru recomandă părintelui ca micuțul suspect de o tulburare din spectrul autismului să fie evaluat de un specialist în evaluarea dezvoltării comportamentale, sociale și de limbaj.
ADHD-ul este o tulburare moștenită în proporție de 75%. Părinții cu ADHD au șanse de 50% de a avea un copil cu ADHD. Șansele de a avea ADHD la gemenii monozigoți este de 92%, iar la gemenii dizigoți de 33%.
Comportamentele stereotipe sunt subiecte de studiu de mulți ani și prezintă cu atât mai mult interes cu cât sunt niște comportamente care influențează învățarea într-un mod negativ. Chiar dacă aceste comportamente repetitive apar în dezvoltarea normală a copiilor, ele depășesc normalitatea prin persistență, durată și frecvență. Stereotipia este repetitivă, are topografie variată și aparent nu are funcție socială.
Autismul este o tulburare definită comportamental, caracterizată prin modificări calitative ale comunicării, interacțiunii și imaginației sociale, prin restrângerea ariei de intereseși, adeseori, prin manierism și comportări repetitive stereotipe. Hipo- sau hiper-sensibilitatea senzorială față de mediu reprezintă trăsături frecvent întâlnite. Criteriile de diagnosticare a autismului se regăsesc în ICD-10 (clasificarea internațională a bolilor, a 10-a revizuire) și în Manualul de Statistică și Diagnostic al Afecțiunilor Mentale, a patra ediție (DSM-IV). Pentru înțelegerea unei asemenea structuri de clasificări sunt esențiale două aspecte.
ADHD este o afecțiune cronică ce afectează milioane de copii și care continuă adesea la vârsta adultă. ADHD include o combinație de probleme persistente, cum ar fi dificultatea de a menține atenția, hiperactivitatea și comportamentul impulsiv. Tulburările de tip deficit de atenție şi hiperactivitate sunt manifestări la fel de frecvente ca în trecut, însă această problemă nu era remarcată şi dezbătută atât de stringent ca astăzi. Oricare dintre noi, ocazional, poate avea dificultăți în concentrarea și menținerea atenției. Pentru unele persoane, însă, aceste dificultăți sunt foarte persistente și interferează zilnic cu munca, cu relațiile sociale, cu viața de familie, astfel încât sunt privite ca o tulburare psihiatrică.
